Viata ca o stafeta
Nu știu dacă a existat vreun moment în viața mea în care să fi considerat că ceea ce au făcut alții pentru mine, chiar fără să le fi cerut, nu mă obligă pe mine la nimic, nici la mulțumiri, nici la recunoștință, nici să le întorc bunăvoința, ajutorul, încrederea în vreun fel.
Și nici nu cred că se poate trăi așa, din ofrande.
Atitudinea corectă în viață este să nu ai niciodată, în absolut nicio împrejurare, așteptări de la alții. Realiste sau nerealiste, să te dezbari de ele. Să te încrezi și să te bazezi numai și numai pe forțele proprii.
Atentie, se pogoara!
Până nu s-a legiferat week-end-ul prelungit de Rusalii, habar n-am avut ce semnifică sărbătoarea asta creștină. Noroc cu copilul și cu orele de religie de la școală, că m-au luminat: se pogoară Duhul Sfânt. De fapt, celebrăm că s-a pogorât, cu 2000 și mai bine de ani în urmă, trimis de însuși Dumnezeu pentru a-i împuternici pe Apostoli să vestească Evanghelia.
Nu sunt prea credincioasă, în sensul că nu îmi fac cruce când trec pe lângă o biserică, nu țin post și mă achit de obligațiile casnice în special duminica. Sâmbăta prea vine după vineri, ca să mai fiu în stare să mă mobilizez.
Stiu de ce-ti scriu! Dar tu stii de ce ma citesti?
În lumea de carton, plexiglas și celuloid a vedetelor, să nu se vorbească despre tine este echivalent cu a nu reuși performanța de a face umbră sub soare. Nu se supără nimeni cu adevărat din pricina bârfelor, a zvonurilor, a scornelilor răutăcioase. Nu contează adevărul, dacă ești pe prima pagină. Nu-i umilitor dacă ești titrat “cel mai prost îmbrăcat”, nici “cel mai prost”, așa, în general. Noi, ceilalți, avem liberul arbitru să-i iubim, să-i urâm, să-i copiem, să-i disprețuim, să vorbim sau nu despre ei. Avem proprietatea telecomenzii, putem schimba canalul, așa ni se spune și așa este. Nu ne obligă nimeni să citim sau să vizionăm
Recent Comments