Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Cartile care ne-au facut oameni

 carti

M-am prins în leapșă, deși nu-mi place. La alergat n-am fost bună niciodată. Dar mi-am zis că o să fie ușor, o leapșă virtuală nu cere abilități de  atlet, doar îți pune mintea la contribuție.

“Numește 10 cărți” suna provocarea și am acceptat-o. Am făcut o listă sumară și evident nedreaptă, care spune câte ceva despre mine, totuși.

Unii au refuzat-o, pe motiv că “nu pot alege”, că “toate cărțile…”, că “fiecare în parte…”, că “e o prostie”. Normal că e greu să alegi și că lista e vie, se schimbă de la un moment la altul, în funcție și de starea de spirit. Normal că, obligat să te limitezi la doar câteva titluri și câțiva autori, vei nedreptăți alți o sută, o mie. Normal că fiecare în parte și-a avut rostul și rolul, și-a câștigat locul în inima și în topul preferințelor tale. Poate fi socotită și o prosteală (n-aș numi-o chiar “prostie”). Când te joci, nu ești serios, te copilărești. De-asta eu am început cu cărțile copilăriei, nu toate, dar cele pe care încă le mai citesc, răsfoiesc din când în când. Sau din care citez foarte des.
Cred că mi-am recitit lista de vreo zece ori până acum și tot de atâtea ori mi-a venit s-o șterg. Mi se pare naivă. Așa oi fi și eu?…

Am citit și listele altora. Și nu m-am putut stăpâni să nu constat și să nu mă mir de cei care și-au trecut în ele titluri și autori grei, dar nicio carte de basme, de povești, de aventuri și niciun autor pentru copii.

Cu ceva timp în urmă am citit o carte apărută la editura Humanitas, care se numește exact așa: “Cărțile care ne-au făcut oameni”, în care Dan C. Mihăilescu provoacă 19 personalități culturale din România de azi “să -și mărturisească revelațiile citirii fermecător-terapeutice”. Iar pentru ca suma să fie rotundă, răspunde și el însuși.

“Cine se aștepta să vadă 8 nume din 19 (Andrei Pleșu, Nicolae Manolescu, Nicolae Boia, Livius Ciocârlie, H.-R. Patapievici, Andrei Cornea, Valeriu Stoica și Dan C. Mihăilescu) citind și citând cu voluptate “Insula Misterioasă”? Maaaare mister, de (psih)analizat intens pe viitor.

Ca și revenirea “Mușchetarilor” la Neagu Djuvara, Ioana Pârvulescu și Lucian Boia. [..] sau portanța lui Melville, cu “Moby Dick” la Ion Vianu, ca să nu mai zic de atașanta citare a “Legendelor Olimpului” (Alexandru Mitru) la Andrei Cornea, sunt tot atâtea provocări pitorești, prilejuri incitante de reflecție.” (Dan C. Mihăilescu, fragment din Prefață)

Cine se aștepta? Eu mă așteptam!

Dacă vorbim despre cărțile care ne-au făcut oameni, care ne-au format, mi se pare absolut firesc să începem cu cărțile copilăriei, cărțile cu care am debutat ca cititori, cele care ne-au deșteptat gustul, apetitul, foamea de lectură.

Un cititor împătimit nu va uita niciodată prima carte, prima pe care a silabisit-o singur, pe care a buchisit până a descifrat-o. Indiferent cât de modestă ar fi fost contribuția ei la formarea culturii unui neam, în devenirea lui personală a reprezentat o piatră de hotar. Prima piatră de hotar.

Dați-mi voie să nu am încredere în cei care își încep lista, orice listă, oricât de eliptică ar fi ea, cu o lectură filozofică. Nu poți ajunge să-l citești direct pe Kant, fără să-i fi citit mai întâi pe Ispirescu, pe Hauff, pe Andersen sau pe Grimm. Exemplele sunt aleatorii.

Le dau dreptate și celor care spun că toate cărțile i-au format, chiar și cele proaste. Nu există numai bun gust în literatură, în artă, indiferent de forma în care se manifestă, fie că este vorba despre arta de a scrie un roman sau despre arta culinară.

Și mi se pare evident că, și în ceea ce privește lectura, ultima dragoste este și cea mai mare și aproape că le eclipsează pe celelalte. Îi înțeleg foarte bine și pe cei care și-au început și sfârșit lista de cărți cu prima și ultima citite.

Lista mea nu spune foarte multe, nici despre mine, nici despre cultura sau inteligența mea. Spune în schimb câte ceva despre felul meu de a fi și de a privi lumea. Parcurgând-o, eu mă văd, cu ochii minții, la diferite vârste. Și chiar dacă nu-i pot atașa fiecărei etape un singur autor sau o singură carte, văd povestea vieții mele curgând prin ele, cum curge un șipot de munte printre pietrele de rău.

Andrei Pleșu mărturisea că “îl neliniștesc copiii care citesc Platon sau alte scrieri prea mari pentru vârsta lor.” Aproape tot atât cât cei care nu citesc deloc.

Pe mine mă neliniștesc listele și topurile în care nu și-au făcut loc nici măcar unul dintre autorii literaturii pentru copii, de toate vârstele și din toate timpurile.

Și mă întreb ce fel de oameni sunt cei care n-au fost niciodată copii, ori cei care nu-și mai amintesc, ori cei pentru care nu mai contează?

Categories
Blog

    8 comments already | Leave your own comment

  1. 9/22/2014 | 8:57 am Permalink

    Bună dimineața, Marilena, long time no see! De fapt, am trecut pe aici acum câteva zile, am citit și, inspirată de cuvintele tale- nu e prima oară- , de acord cu tine, am scris acest text, care sper să-ți placă și pe care ți-l ofer cu drag, așa cum l-am oferit și prietenelor mele.

    Promisesem că voi povesti despre al meu top 10 literar. Ca să-mi fie mai ușoară alegerea, voi recurge la o stratagemă : am creat categorii. Una dintre ele: cărțile copilăriei, pentru că ele mi-au înflăcărat imaginația și mi-au ținut companie atunci când rămâneam singură acasă. Am citit mai întâi prin vocea mamei, apoi singură, mi-a fost ușor pentru că oameni cu dăruire și cunoscători ai sufletului de copil (de atunci!) au ales și aranjat pentru noi în colecții Poveștile nemuritoare, legendele Olimpului, cartea celor O mie și una de nopți, aventurile lui Tom Sawyer sau pe cele mai neoașe ale Cireșarilor sau copilăria de la Medeleni.
    Am fost rând pe rând prințesa cu inima de gheață sau cea cu bobul de mazăre, am fost Maria și Lucia, am purtat ca Monica cozi blonde, deși eram o Olguță îndărătnică și cam obraznică. E drept, n-am rătăcit prin castele, dar mi-am pus rochie de bal și m-am maimuțărit în oglindă, iar de povestit noapte de noapte ca să nu mi se taie capul și iubirea odată cu ea, am făcut-o mult mai târziu, ca o Șeherezadă cu capul plin de istorii și citate.
    Și tot de la lecturile copilăriei mi se trage și întrebarea ” dar cocorii unde se duc, când se duc? ” pe care, din păcate, de-atâtea ori am parafrazat-o în ultima vreme când mai auzeam că încă o iubire la bine și la rău și-a luat tălpășița.
    Unde se duc iubirile când se duc? le întrebam. Mă întrebam. Și mă întreb.
    Nici măcar nu au așteptat toamna? Și nici nu e sigur că se vor întoarce la primăvară…
    Ești sigur că s-au risipit pe mii de kilometri sau s-au pulverizat în lumea pixelilor.
    Te mai izbești prin casă de câte vreun obiect primit în dar. Mai auzi vreun cântec. Acel cântec! Te mai întreabă cineva ce a devenit…Mai găsești printr-un fișier un text, o fotografie, un mesaj prin telefon.
    Are you sure you want to permanently delete the selected item? OK.

    Cu toate acestea, iubirile când se duc, rămân în noi. Se depun în straturi de vise, de emoții, de amintiri, făcând din noi palimpseste vii, cu pielea scrijelită în așteptarea balsamului magic care să îi dea un lustru nou.
    O altă iubire?

    Sau, cum spunea EL :

    “Icoana stelei ce-a murit
    Încet pe cer se suie:
    Era pe când nu s-a zărit,
    Azi o vedem și nu e.

    Tot astfel când al nostru dor
    Pieri în noapte-adâncă,
    Lumina stinsului amor
    Ne urmărește încă.”

    Pentru prietenele mele.

    Respond to this comment

    • Marilena

      9/22/2014 | 9:39 am Permalink

      Multumesc, DanaB! Pentru text si pentru prietenie!
      Si eu imi pun cateodata intrebarea: Unde se duc, cand se duc? Sincer, nu mi-as dori sa aflu raspunsul vreodata. Mi-ajung banuielile si presimtirile, nu-mi doresc certitudini in privinta asta.

      Respond to this comment

  2. 9/3/2014 | 9:46 pm Permalink

    O sa ma gandesc serios la intrebarea de la sfarsit, n-am vrea sa ma pripesc cu un raspuns de genul: pai cum cine? oamenii mari :)
    Fratii Grimm si apoi Legendele Olimpului :)

    Respond to this comment

  3. 9/3/2014 | 5:13 pm Permalink

    Adevarat si frumos graita-i, Marilena !

    Si eu as fi pus doua-trei carti ale copilariei, carti citite si rascitite pe care si acum le-as relua cu drag, incercand sa retraiesc uimirea si bucuria sufletului de copil… Si neaparat doua carti din adolescenta, macar doua, din cartile ce m-au marcat atunci si pe care le pastrez si acum in suflet, chiar daca le-am adus in gand corectura de suflet matur, sau poate doar umbre de dezamagiri. Si abia apoi, cartile mai grele, cele despre cautarea sensului vietii…

    Dar poate ca fiecare varsta are cartile ei, in care sufletul se recunoaste si vibreaza.

    Respond to this comment

    • Marilena

      9/3/2014 | 6:32 pm Permalink

      Delia, eu nici n-am mai ajuns la cele “serioase”. Si asta fara sa mai pomenesc de Nestor Urechia (Zanele din Valea Cerbului), Contesa de Segur (Povesti cu zane) sau Antoine de Saint-Exupery (Micul Print). :)

      Respond to this comment

  4. 9/3/2014 | 4:41 pm Permalink

    Marilena, uite vezi, cred ca asta imi place cel mai mult la tine: onestitatea franca, care nu se ascunde dupa farduri, de firma chiar, pentru a face frumos in fata auditoriului ce, deja, si-a format in minte anumite asteptari.
    Spre deosebire de tine, eu am fost buna la alergat, mi-a si placut, dar jocurile de doi lei nu prea le-am agreat.
    Leapsa aceasta despre cartile citite, in numar de zece, doar, a fost interpretata, din start, de fiecare cum a vrut si cum a inteles. Se vroia, initial, sa fie o culegere de titluri si autori care au ramas peste timp in amintire ca ceva atat de deosebit incat sa ramana memorabil. Am primit si eu aceasgta provocare si, trebuie sa recunosc, ca am fost derutata in prima faza. Pentru ca tot la povesti mi-a zburat mai intai gandul (am crescut cu ele si au fost refugiul meu in copilarie) Tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a descoperit lumea imaginara a basmelor si de la el a pornit totul. Ispirescu si Creanga, dar, mai ales Andersen si Fratii Grimm, ca ei imi vin mai repede in minte, desi au fost si alti autori de lecturi de poveste prin farmecul lor. Am fost tentata, apoi, sa il pomenesc pe Jules Verne, cu aproape toate cartile lui (mama a cumparat intreaga colectie a scrierilor lui). El a fost pentru mine deschizatorul de expeditii pe care mintea mea a indraznit apoi sa le imagineze. Constantin Chirita cu Ciresarii lui, m-a bucurat si m-a emotionat nespus de mult. Eram, insa, indecisa nestiind care, zece, titluri, sa le postez drept baza pentru biblioteca mea inmagazinata in minte si suflet. Si-atunci, m-am dus la biblioteca si am inceput sa ma plimb cu privirea peste titluri. Le-as fi scris pe toate, aproape, pentru cat de mult au insemnat candva pentru mine sau pentru placerea pe care am avut-o citindu-le. In cele din urma am ales rand pe rand cate un autor strain si unul roman care m-au marcat emotional foarte mult cand i-am citit si pentru care nutresc nespusa admiratie.
    Asa am inteles eu sa intru in jocul acesta. Insa felul in care ai facut-o tu, imi pare cel adevarat, cel care defineste clar un cititor consecvent de carte, un iubitor al lecturii. Astfel ar fi trebuit sa incepem cu totii, dar fiecare a ales cum a crezut ca-i sade mai bine, in loc sa fie cum ii sade adevarat. Asa ca tie, Marilena!

    Respond to this comment

    • Marilena

      9/3/2014 | 6:26 pm Permalink

      Bineinteles ca n-am luat prea in serios provocarea, in sensul ca mi-a fost clar de la inceput ca n-ai cum alege doar 10 (20, 30, …) de titluri sau de autori. Iti pui in cap toata Academia, vorba lui Dan C. Mihailescu. :)
      Dar nici nu m-am gandit sa epatez. Mai ales ca nici n-am cu ce…
      Citez tot din Dan C. Mihailescu (pe care-l admir foarte mult): ” Nu am citit sistematic istoria artelor plastice, istoria arhitecturii şi vestimentaţiei, istoria mentalităţilor şi istoria ideilor. Sunt un diletant cu fantasme enciclopedice. Un “lăutar”, cum ar fi spus Noica. Dar măcar sunt cinstit, iar patetismul pe care-l pun în prezentarea cărţilor mai suplineşte, de bine, de rau, deficitul de specializare”. :)

      Respond to this comment

  5. Cancel comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>