Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Sus, in dreapta, ziua, luna si anul…

mellow voices II
Știu că  mi-așteptam rândul la spălătoria auto și mă plictiseam de moarte, când mi-a venit ideea să scriu ceva. Eu am fost “jurnalistă” de când mă știu, adică am ținut câte un jurnal, mai mult sau mai puțin secret. După ce m-am mutat “la casa mea” însă, n-am mai simțit atât de acut nevoia să mă descarc în felul ăsta. Plus că ar fi fost și cam aiurea să încep să ascund lucruri și, oricum, nu-s prea bună la de-a v-ați ascunselea. Odată am ascuns niște bani între filele unei cărți din bibliotecă. Fără un scop precis: doar așa, să uit de ei și să mă bucur mai târziu, când am să-i găsesc. Duși au fost!

Atunci, în mașină, tot asta am intenționat: să scriu ceva despre mine, despre ce-am mai făcut în ultima perioadă, ce-am mai simțit, ce mi-aș dori. Plină de elan am scos din geantă un notes și un pix (nu-mi lipsesc niciodată, deși aproape niciodată n-am nimic de notat, dar am rămas cu un fel de reflex de scriitoare ratată) și am constatat cu stupoare că nu mai știu nici cum, dar ce să scriu. Eu am avut un scris frumos, citeț, caligrafic. Acum nici nu mai știu să țin pixul în mână, îmi încârlig degetele pe el. În privința deșertării sacului de evenimente… Parcă mi s-a părut un pic stupid să mă apuc să înșir acolo, pe marginea drumului, pe o foaie pe care pe urmă am s-o arunc la coș, că m-am trezit de dimineață, mi-am băut cafeaua, am mers la job, m-am agitat ca un sifon toată ziua, apoi am tras ușa după mine și m-am aruncat în mașină, iar acum stau la rând la spălătorie și mă umplu de nervi. Mai bine bag a-ntâia, trag frâna de mână, mă duc acasă așa, cu mașina nespălată, că nici nu-i atât de grav, stau la munte și plouă în fiecare zi oricum, și-i fac capul mare lui Dan cu ce-a mai zis ăla și cum i-am răspuns eu și cum mi-a tăiat unul fața la semafor.

Cu alte cuvinte, de când m-am așezat la casa mea, cu omul meu, l-am transformat practic într-un jurnal (a)live: mă descarc pe nervii lui.

Când mi-am lansat blogul în eter, la fel m-am gândit, că o să-l scriu la persoana I. N-a fost să fie, pentru că subiectele mai la îndemână decât fantomele care mă bântuie pe mine s-au dovedit a fi cele discutate în presă, pe la talk-show-uri, ori pe alte bloguri.

Pur și simplu nu mai am răbdare și nici interes pentru viața proprie, s-o povestesc la cald într-un jurnal intim.

Îmi vin în minte o groază de lucruri din trecut. Am mai spus: trebuie să mă detașez de o întâmplare trăită, de un eveniment, ca să-l pot “externaliza” în scris. Treaba aia cu minunile care ți se întâmplă la orice pas, doar trebuie să fii atent și să le observi, la mine nu funcționează. Sau eu nu le percep așa. Mă simt ca și cum ar trebui să iau masa pe fugă, să înghit pe nemestecate ce-mi pică  în mână, apoi după ce diger să-mi dau seama dacă mi-a făcut mai mult bine sau mai mult rău: dacă sunt greoaie, energică, apatică, moleșită, cu stomacul strâns ghem sau cu inima cât un purice. Ghiftuită sau încă flămândă.

Ar mai putea fi o explicație, și anume că nu mi-au mai rămas atât de multe lucruri nespuse, atâtea fantezii neîndeplinite, atâtea dorințe de neexprimat prin viu grai, încât să am nevoie neapărat de un prieten foșnitor cu coperte cartonate. Că după ani lungi și mulți de sfială am prins în sfârșit curaj să vorbesc, să spun, că am ieșit din mine mai mult decât îmi imaginez, decât intuiesc eu. L-aș putea considera un progres.

Dar regret și mă tem că poate nu voi mai fi niciodată în stare să scriu o pagină de jurnal cumsecade. Fiindcă nimeni nu-ți poate coborî mai adânc în suflet, decât o poți face tu. Tu, singur.

Oricât de bine ai ști să vorbești, să povestești, să smulgi auditoriului exact reacția așteptată, toată agitația și consumul de a te face auzit, înțeles, nu face cât o treaptă coborâtă în adâncul sufletului tău. Când ești numai tu și o filă albă, martor mut, confidentul care nu te va trăda niciodată, niciun rost n-ar avea să nu fii pur și simplu sincer.

După ce vreme îndelungată m-am biciuit pentru faptul că nu dețin controlul asupra propriei mele vieți, incluzând în asta și autocenzura vorbelor, blamându-mă pentru faptul că spun prea repede tot ce gândesc și simt, oricui, indiferent de conjunctură, mă pomenesc acum, când în sfârșit am reușit, că nu sunt deloc mai sigură pe mine.

Care “mine”? îmi vine să întreb.

Am învățat să nu mai fiu într-o mulțime de feluri: naivă, credulă, visătoare, limbută. N-aș fi vrut să fiu decât într-un singur fel și tocmai asta nu sunt. Nu pe deplin. Mai există pagini albe, omise din grabă, din neatenție sau voit, ca la un joc de șotron, cu pătrate goale desenate doar ca să te oprești pe ele și să-ți tragi sufletul, înainte de a-ți continua țopăiala.

Cea mai bună variantă posibilă la care am lucrat întreaga mea existență, proces de transformare căruia m-am dedicat trup și suflet, ar fi putut avea exact același efect asupra sinelui, ca și acele operații estetice în urma cărora defectele sunt corectate dar, într-un mod bizar și aproape înfricoșător, impresia finală este de artificial, calp, pernicios.

Coborâtul pe povârnișul sufletului: nu știu călătorie mai grea. Încă îmi mai amintesc, din fericire, cum se face. Începi așa: sus, în dreapta, ziua, luna și anul…

Mai departe, secretul este să nu te oprești din scris, să nu recitești, să nu-ți pese de caligrafie și pete. De orice te-ar putea distrage. La final să închizi repede caietul și să te apuci de altceva, să uiți de el. Iar a doua zi să o iei exact de unde ai rămas. Mereu înainte, până la ultima filă.

Se scrie cum se trăiește: zi după zi, rând după rând, filă cu filă. De-asta îi și zice “Jurnal”.

Cred că-mi amintesc bine…

Categories
Blog

    One comment so far | Leave your own comment

  1. 1/17/2015 | 1:40 pm Permalink

    Mai bine de-asa,nici eu n-as fi putut scrie(sic!).Vreau sa spun de fapt,ca scrii pe sufletul meu!Si ca te citesc cu mare bucurie,intotdeauna!

    Respond to this comment

  2. Cancel comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>