Povestea bradului

Motto:
- Şi asta-i singura poveste pe care o ştii?- întrebară șoricuțele.
– Doar asta – a răspuns bradul. Am auzit-o povestită în cea mai fericită noapte a mea, dar pe atunci nu-mi dădeam seama cât de fericit eram. – Hans Christian Andersen

În fiecare an, aceeaşi poveste: plănuim să ne luăm unul mai mic. Natural, nu de plastic, fiindcă mirosul de brad tăiat din pădure (o barbarie) e singurul care se poate mixa cu cele de sarmale, cozonac, portocale şi vin fiert, şi fără mixul asta n-ar mai fi Crăciun. Unul la ghiveci, care poate fi replantat ori în grădina din spatele blocului, ori la casa de la ţară a bunicilor, ori chiar undeva la marginea cartierului, unde se sfârşeşte asfaltul şi mai coboară uneori urşii gunoieri.
Venim acasă în schimb cu câte o namilă de brad care abia de intră pe uşă şi pentru care trebuie mutată din loc toată mobila. Nu-l încărcăm prea tare cu podoabe, dacă ar fi după mine nu i-aş pune mai mult decât vârful şi beculeţele, dar odată scoase din cutii globurile, beteala şi ghirlandele mai facem compromisuri: ici unul, colo altul şi în fond asta-i şi scopul bradului de Crăciun: să fie cât mai încărcat şi mai sorcovă.
Evident, de Crăciun stăm acasă. Cel puţin două zile vin colindători, musafiri, întindem masa, aprindem beculeţele, mâncam, bem și ne veselim.
Două zile trec repede, ne întoarcem la treburile noastre. Dacă-şi mai aduce aminte careva să bage ştecherul în priză, luminiţele se aprind, dacă nu, noaptea globuleţele lucesc la lumina lunii. E încă frumos şi aşa, dar un pic nostalgic.
După o săptămâna-două crengile încep să se lase şi e din ce în ce mai coşcovit şi mai trist. Se prefigurează operaţiunea inversă, demolatul, şi zău dacă se înghesuie cineva. Sârmuliţele de la instalaţie s-au înnodat cu beteala şi mărgelele din ghirlande. Acele de brad se insinuează peste tot, e ca vara la mare, când cari după tine nisipul de pe plajă depozitat prin toate cutele hainelor, şi în papuci, şi oricâte duşuri ai face tot mai rămâne lipit de tine. Nici pe uşă nu-l mai poţi scoate, ca să nu generalizezi dezastrul în tot apartamentul. Îl iei viguros în braţe, deschizi larg fereastra, te asiguri că nu se fâţâie nimeni pe sub ea şi îi dai drumul în cădere liberă de la etaj. După care te duci după el şi-l târăşti până la tomberon.
O oră cel puţin strângi în urma lui, scuturi, aspiri, pui la locurile lor fotoliul, măsuţa, covoraşul şi când totul s-a terminat, ai împachetat vestigiile fostelor şi viitoarelor Crăciunuri şi le-ai pus la păstrare prin dulapuri şi sertare dedicate, realizezi că a mai trecut un an.
Cât timp el, bradul, era în colţul lui, încă îţi mai făceai check-inul pentru noul an. Acum, că s-a dus, te uiţi în calendar şi vezi că minteni se gată Gerar şi începe Făurar şi până să te dezmeticeşti o să vie Mărţişorul, apoi Paştele şi vacanţa multaşteptată de vară, şi toamna, şi iar Crăciunul, când poate o să-ţi aminteşti şi-o să cumperi un brad la ghiveci, unul mic, pe care să nu-l mai arunci pe fereastră, ci să-l plantezi responsabil în curte.