Toscanini
Nu-mi place să aștept. Uneori întârzii intenționat, doar ca să pot urmări de departe, de la distanță, micul ritual de răbdare al celuilalt. Eu, răbdare n-am. Mă plimb în sus și-n jos. Privesc la ceas. La oameni. Număr în gând tot ce poate fi cuantificat: tramvaie, autoturisme cu număr cu soț, fără soț, băieți și fete. Uluci de gard. Câini cu lesă și câini vagabonzi.
Aștept și-mi trec prin gând diverse. Un capăt al străzii dă fix în pronaosul bisericii din cartier, o construcție ciudată, cu o cupolă în mai multe ape.
Un ditamai
Ca o stanca pe ape
Aud îndemnul ăsta: “Trăieşte-ţi viaţa!” de când mă ştiu.
De-a lungul (şi de-a latul) timpului a îmbrăcat multe forme:
“Trăieşte-ţi copilăria!”, când aproape că nu ştiam să mă joc cu jucării, doar cu creioane şi cărţi.
Adolescenţa, când aproape că nu ieşeam din casă, ca un huhurez.
Tinereţea, când mă perpeleam că n-am să fiu o mamă tânără cu o gaşcă întreagă de plozi pe care să-i spăl, să-i adun în jurul mesei şi să-i cert că în loc să mănânce se joacă, să-i învăţ tot ce ştiu şi să mai învăţ şi de la ei ce n-am apucat până atunci, să-i cătănesc să facă sport, să deprindă limbi străine, să le destup minţile, să-i plimb, să vadă
Recent Comments