Sa te doara tot, sa te bucure tot
Temple Grandin gândea în imagini și proiecția ei mentală, atunci când se afla în fața unui obstacol dezarmant, aparent de netrecut, era o ușă. O ușă închisă, dar nu încuiată. O ușă care putea fi deschisă, aștepta să fie deschisă. În fapt, de aceea se și afla acolo, ca să îi asigure trecerea către un alt nivel, o altă etapă. Posibil o nouă viață, în mod cert o altă perspectivă.
(Articol publicat in revista Catchy.ro)
Martiri fara cauza
Îmi spune tot mereu că regretă. De când o știu, e ca o placă stricată, ca un disc de vinil zgâriat, pe care acul sare și revine la aceeași replică: “regret că…”, “regret că…”, “regret că…”
Dacă zgâlțâi un pic platanul afli că tot alții sunt vinovați fiindcă nu are viața pe care și-ar fi dorit-o și pe care ar fi meritat-o. Afli că e o victimă, un miel sacrificat ca să se indestuleze alții la masa de Paște, o crucificată pentru ca alții să fie scutiți de suferință. Că ei nici măcar nu-i sunt recunoscători și că nu o apreciază.
În ciuda revoltei care
Wishful thinking
(Lui Cornel Damian, care se întreba ce m-ar putea face, totuși, fericită. Un text publicat în noiembrie 2012, încă foarte actual. And will always be!) 
* * *
Să port o dată o rochie de seară, lungă, cu trenă. Să fiu suplă, majestuoasă, misterioasă și toate privirile să fie ațintite spre mine. Sau o pălărie cu voaletă asortată cu mănuși lungi, peste cot și țigaretă slim superlong.
Să îmi cânte mariachi zgomotoși o serenadă sub balcon, iar eu să îi ascult ascunsă pe după perdele. Să ies apoi să le mulțumesc și toată lumea să aplaude.
Bărbatul
Se-ntampla sa mi se para ca urasc
Relațiile construite din interes și întreținute din obligație.
Fantoșele. Cabotinismul.
Recunoștința mărturisită printre dinți, fără convingere. Mulțumirile și plecăciunile otrăvite de umilință.
Să fiu pusă în situația de a cere ceea ce mi se cuvine.
Să fiu manipulată, prostită, ademenită pe-un drum pe care singură n-aș fi pășit niciodată.
Oamenii în care am crezut și care s-au dovedit spâni. Cărora le-am întins o mână, iar ei m-au tras în fântână. Care au făcut tot ce le-a stat în putere să-mi demonstreze că nu sunt cu nimic mai bună decât ei, în loc să se străduiască să mă convingă că împreună putem fi mai buni.
Pe cei care cred că banii pot cumpăra, rezolva, înlocui orice. Pentru
“Singurii oameni cu adevarat fericiti sunt femeile maritate si barbatii singuri”
“N-am noroc, ce să fac,
Niciodată soarta nu mi-a zâmbit…”
Când vine vorba despre norocul la bărbați, primele care se înscriu la cuvânt nu sunt amărâtele care n-au pus mâna în viața lor pe vreunul. Nici cele care trăiesc într-o sihăstreala asumată. Nici prea pretențioasele care pur și simplu nu-și pot coborî standardele ori cele care așa au înțeles ele, că un bărbat înseamnă șosete murdare infectând subsolul patului matrimonial, sforăituri noaptea și râgâituri la masă, sex sub acoperirea datoriei conjugale, autocrație domicilieră. Nu se leagă la cap, coafura nu rezistă barișului strâns legat la ceafă, vai de mama lui de volum.
Fericirea ne face anoști
Am avut o copilărie frumoasă, fiindcă așa a fost să fie, să am un tată extraordinar. Avea 41 de ani când m-am născut și nu trebuie s-o mai spun eu acum, că pentru cineva născut în 1929, 41 de ani era o vârstă. Mă uit acum la mine și la cei de-un leat cu mine și nu văd maturitatea și înțelepciunea celor care și-au trăit copilăria în lipsuri și chinuri, în timpul războiului, adolescența în perioada tulbure de reconstrucție și tinerețea în ritm de marș forțat. La 40 de ani ei erau bătrâni și la minte și în ridurile de pe frunte.
Tatăl meu a știut să-și
Cei mai frumosi (sau mai urati) ani
Răsfoind un blog care mi-e foarte drag, cel al Prințesei, mi-a venit o idee: ce-ar fi să caut eu în arhivă (impresionantă, by the way), să văd cum a încheiat ea cel mai urât an din viața mea. Curiozități de pisică (se zice că mai toate își găsesc sfârșitul așa).
Și ce să vezi, Prințesa a avut un 2009 de poveste. Chiar cred că de fapt în 2009 s-au pus bazele Regatului.
Nicio surpriză: în timp ce tu plângi în pumni, plângi cu vorbe, ca o babă, într-un alt colț de lume, sau la doi pași de tine, alții țopăie de
Sunt fericita doar cu dorinta asta
Încerc să fiu pragmatică. Fac presiuni mari asupra mea, nu doar ca să mă desprind din temnița mea interioară (fiindcă este o temniță, am ziduri înalte și groase, sârmă ghimpată, un întreg sistem de apărare, pentru ca nimic din afară să nu pătrundă și nimic dinlăuntru să nu transpară), dar și să nu privesc peste umăr mai mult decât ar fi absolut necesar pentru propria mea securitate.
O lume a ta, construită potrivit felului tău de a fi, personalității tale, conformă cu năzuințele tale cele mai intime, în care să te retragi pentru a te odihni de toată presiunea socialului, poate
Baloane de sapun
Ne temem foarte tare să nu ne ratăm și avem impresia că trebuie să tragem tare pentru asta, să muncim până ne sar capacele, “să facem carieră”. Mamă, ce tare mă scoate din sărite expresia asta demonetizată! (Sau demonizată, nu știu). Eu cred că o carieră înseamnă să faci gaură-n cer, să vii cu ceva nemaivăzut și nemaiauzit în domeniul în care cu onor activezi, în profesia ta, aia care te-a ales ea pe tine, nu cea pe care ai ales-o tu, fiindcă era la modă sau “se cerea” pe piața muncii (altă expresie dătătoare de draci).
Dacă ai reușit să te cațeri într-o funcție nu
Bonjour, tristesse!
https://www.youtube.com/watch?v=BOByH_iOn88
Sunt încă nişte copii, dar vorbesc despre dragoste, despre fidelitate, despre devotament şi încredere. Bineînţeles că nu se pot fixa într-o relaţie. Bineînţeles că dragostea pe care o experimentează ei este doar un preludiu al celei adevărate, care va veni mult mai târziu. Nimeni nu va scăpa. Iar dacă nu va veni, o vor inventa, fiindcă nimeni nu poate trăi fără să moară măcar o singură dată de dor, apoi să renască din cenuşa acelei iubiri purtând stigmatul ei ca pe un trofeu, ca pe un certificat de maturitate.
Ca şi cei de la adunările alcoolicilor anonimi (sau dependenților de diverse lucruri care
Recent Comments