Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Te temi de farmece?

vrajitoareUn documentar despre moroii din Bulzeștii lui Sorescu. Țărani cu televizoare color în odăile bune, cu medic de familie, cu școală în sat, cel puțin primară, cu drumuri desfundate, nu în ultimul rând cu biserici și preoți duhovnici care să le ușureze sufletele de păcate, încă mai cred în strigoi și încă mai practică ritualuri satanice prin cimitire, noaptea, la adăpostul întunericului.
Am auzit și eu de obiceiul dezgropării mortului și înfigerea unui țăruș ascuțit în piept și tot prin părțile Olteniei. Acolo oamenii nu stau la discuții. Dacă se abate molima asupra vitelor din ogradă sau li se îmbolnăvesc copiii și dacă au avut un deces recent în familie, trag concluzia, care lor li se pare de bun simț, că mortul încearcă să-i târască după el pe lumea cealaltă. Se convoacă un consiliu de familie în ședință extraordinară și se pun de acord. Îmi imaginez că se deliberează ca la curtea cu jurați: stau și discută, se conving și se autoconving, până obțin unanimitate. După care merg la cei specializați în exorcizări (orice comunitate rurală care se respectă are măcar un reprezentant) și le cer să-i ajute să scape de blestem.
În Bulzești se pare că se mai recurge și la niște verificări preliminarii, una dintre cele mai irefutabile dovezi fiind cea care implică un cal negru. Calul este lăsat liber în țintirim și i se dau bice. Dacă sare peste mormânt, înseamnă că în el odihnește trupul unui credincios care a văzut lumina. Dacă se cambrează, sforăie, nechează și refuză să facă saltul, treaba-i clară: înăuntru se află trupul unuia care și-a vândut sufletul Satanei.
Nu cred că biserica se poate implica în asemenea practici, dar nici nu cred că e complet străină de fenomen. De ce, de secole, n-a avut puterea să-i convingă pe oameni de absurditatea unui asemenea eres, pentru mine e greu de înțeles. Nu mă îndoiesc că a încercat și încă mai încearcă să le deschidă mințile, dar câtă vreme oamenii sunt stăpâniți de teamă, aceste demersuri mă tem și eu că sunt sortite eșecului. Teama este elementul dominant al credinței, în conștiința multora: teama de ispită, teama de păcat, teama de Diavol și nu în ultimul rând teama de Dumnezeu. Teama este irațională, în momentul când pune stăpânire pe tine îți întunecă judecata.
Mi-a fost dat să întâlnesc oameni cu școală, educați, care n-au pus piciorul în viața lor în Bulzești și totuși îl cară pe tălpi. Oameni care sunt gata oricând să pună pe seama vrăjilor, farmecelor și blestemelor tot ce li se întâmplă alăturea cu voia lor. Care poartă cu ei amulete, crucifixuri sfințite pe la mânăstiri, sticluțe cu mir, iconițe făcătoare de minuni, să-i păzească de energiile negative pe care cei care le vor răul le-ar putea îndrepta asupra lor. Care își improvizează acasă altare, aprind candele, își poartă lenjeria pe dos, își ard părul din perie și sunt obsedați să nu lase cumva în urma lor, pe unde umblă, material biologic care să poată fi folosit în ritualuri vrăjitorești.
Fenomenele paranormale există, fără îndoială. Se întâmplă nu doar să visăm peste noapte ce ni s-a întâmplat peste zi, dar și invers, să trăim experiențe în timpul cărora să avem sentimentul de deja vu. Se întâmplă uneori să ni se facă semne de dincolo, să nutrim convingerea că cineva ne blochează un drum pe care am fi vrut să pășim și ne împinge în schimb pe un altul, pe care nici nu ne-ar fi trecut prin gând s-o apucăm, fără să ne putem împotrivi. Întâlnim oameni pe care nu-i putem suferi de la prima vedere, absolut irațional și care cu toată bunăvoința manifestată aparent sincer, se dovedesc a fi niște farisei. Și iar se întâmplă să ne apropiem instinctiv de persoane complet străine nouă și lumii în care trăim, dar cu care empatizam de parcă ne-am mai fi întâlnit într-o altă viață.
Ne facem planuri minuțioase și suferim că nu le putem îndeplini, ca să constatăm mai târziu că ceea ce ne-a rezervat soarta a fost exact ceea ce ne trebuia și ni se potrivea, chiar dacă la polul opus a ceea ce ne doream.
Suntem asaltați permanent de coincidențe, de conjuncturi, de neprevăzut și oscilăm între a ne crede stăpâni pe propriile noastre vieți și a ne simți ca niște frunze purtate de vânt, ca niște biete fire de nisip spulberate de o simplă boare.
Sunt absolut convinsă că viața nu se sfârșește aici, decât în forma în care ea poate fi percepută pe Pământ. Că dincolo de trup există o conștiință care nu se poate stinge, pur și simplu.
Dar este evident pentru mine că nu poți vedea Lumina aceea trăind în întuneric, în necunoaștere și ignoranță. În teamă.
Par niște clișee consumate declarațiile celor care spun că pentru ei încercările la care i-a supus viața, incluzând boli, tragedii, accidente, le-au fost date cu un rost. Că trebuie să ai curajul de a trăi și bune și rele, fără să te dai bătut, fără să renunți să crezi, fără să te victimizezi sau să ai impresia că întreg Universul îți stă împotrivă. Și cum poate înfrunta un biet muritor forțele oculte, necunoscute, ale unui Univers potrivnic?
Nu-i chiar așa…
Există perioade negre, n-am să neg. Dar, ca și în natură, după negură vine soarele, chiar dacă nimeni nu poate paria, nici cel mai performant institut de meteorologie, cu precizie, în ce direcție o va lua frontul atmosferic și, vorba lui Nea Mărin, unde și când se va tomni cioclonul din deal cu cioclonul din vale.
Importat este să nu te temi: nimeni nu are puterea să doboare un suflet în care există credință. Credința în sine.
Vânătorile de vrăjitoare au încetat odată cu ieșirea omenirii din cel mai întunecat Ev al sau. Deja mă aștept să primesc replica știută: “Până când nu ți se întâmplă, nu crezi!”
Dar eu cred că tocmai de-asta nici nu mi se întâmplă: fiindcă nu mă tem!

Categories
Blog

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>