Ce vor femeile

Trăim vremuri nebune. Și nu doar din perspectiva crizei economice, a șomajului, a goanei după bani, joburi, realizări materiale care să ne definească, să ne asigure supraviețuirea, ascensiunea pe scara socială, recunoașterea meritelor, confirmarea în societate, în mediul în care viețuim.
Trăim vremuri nebune de însingurare, vremuri în care socializăm din disperare, cu disperare. Vremuri în care dacă ne mai rămâne timp să deschidem o ușă, alta decât cea de la birou, ne simțim recunoscători. Vremuri în care părinții trebuie să-și anunțe dinainte vizita la proprii copii, ori copiii la proprii părinți, fiindcă programul unora, ca și al celorlalți, e atât de bine drămuit încât nu permite derogări și schimbări de planuri fără consecințe dramatice.
“Nu-mi ajunge timpul” a ajuns ca un fel de litanie, un stereotip pe care îl auzim de la toți din jur și pe care îl rostim fiecare dintre noi drept scuză, uneori și de mai multe ori pe zi.
Așa este, timpul s-a comprimat, musai să ne ciuntim viețile, aspirațiile, dorințele ca să ni le putem înghesui într-o viață de om, a cărei durată medie se tot micșorează de la o generație la alta.
Femei de 30 de ani se pomenesc bulversate de sindroame hormonale pe care mamele lor le-au trăit în prag de 50.
Oameni tineri și aparent teferi sunt loviți de atacuri cerebrale și de infarcturi fatale înainte de a apuca să treacă pragul vârstei de mijloc.
Și cred că nici bărbați prea mulți care să-și acorde răgazul binemeritatei crize middle age nu prea mai sunt, chiar dacă pe seama ei sunt puse majoritatea divorțurilor.
Suferim cu toții de o oboseală cronică, o epuizare care ne macină și ne îmbătrânește prematur.
Orice plăcere se transformă în vinovăție, orice hobby care nu aduce un profit măsurabil – în pierdere de vreme.
Trăim pe muchie de cuțit, la propriu: cuțitul chirurgului care ne poate rezolva aproape orice problemă,  de la extirparea unui colecist refractar la modul de viață pe repede înainte, până la ajustarea unui abdomen umflat de junk food și sedentarism.
Sufletul există, dar nu transpare și atunci îl lăsăm pe ultimul loc. Există o frumusețe interioară, suntem de acord, dar nu asta e prioritatea nr. 1 când ne trezim dimineața cu cearcăne și cu cheful de a începe o nouă zi egal cu cheful unui maidanez de a fi plimbat în lesă prin parc. Preocuparea este cum să ascundem ravagiile unei nopți, în care abia de-am apucat să ațipim, cu gândul la to do list-ul de a doua zi.
Și nu cred că doar pe polițele din camerele de toaletă ale metrosexualilor au început să apară cremele revigorante cu coenzima Q10 ori gelurile de ras hidratante. Ca să nu mai vorbim de vopselele special inventate pentru părul încărunțit înainte de vreme.
Trebuie să arăți tânăr și în formă, indiferent dacă ești femeie sau bărbat și chiar în ciuda faptului că în interior simți că ai avea pe puțin vârsta lui Matusalem.
Ascultam o conversație între două doamne, una dintre ele rămasă văduvă destul de timpuriu, cealaltă divorțată. Nu era nicicum vorba despre femei a căror experiență amoroasă, bref sexuală, nefericită fusese cauza unei excluderi timpurii din rândul celor active pe aceste două planuri.
Și totusi singurătatea instalată confortabil în ultimii trei ani în viața amândorura le adusese în fața aceleași probleme, recunoscută tranșant: nevoia de afecțiune plus/minus nevoia de sex, amplificată de explozia urlătoare a hormonilor scăpați de sub control.
O femeie, fie ea doamnă în societate și gospodină în bucătărie, n-ar trebui să recunoască niciodată fățiș că se visează amantă în dormitor, mai ales dacă în acest dormitor jumătate din patul conjugal ocupă spațiul degeaba. Și totuși, la ce ne-a folosit revoluția sexuală?
Nevoia unui bărbat de a-și descărca tensiunile – acumulate în toate celelalte domenii în care cu onor și succes activează – prin sex, nu este discutată niciodată pe la colțuri și nici cu zâmbete jenate ori prost ascunse. E firească.
Femeile însă ar trebui să pară complet asexuate, în pofida faptului că de cele mai multe ori sunt dorite ca simple jucării erotice, în special în prima tinerețe și în special de domnii generoși, chelioși și burtoși.
Ce-ar trebui să întreprindă o doamnă celibatară, intrată binișor în al cincilea deceniu de viață – sau nici măcar, nu cred că e o problemă care ține de vârstă, întrebarea poate fi adresată și celor mai tinere aflate în aceeași situație – ca să nu o ia complet razna, să nu pună pe ea stăpânire uraganul de testosteron și să-i măture respectul de sine și al celor din jur?
Să-și mute preocupările, atenția, interesele și harpoanele într-o direcție cvasi necunoscută, ieșind din perioada ei fertilă cum ar ieși din peșteră?
Ca orice abilitate neexersată și neexploatată un timp îndelungat, se pierde și reflexul de fluturare a genelor la vederea unui mascul, ori capacitatea de a-ți socoti în cap și nu chinuit, pe degete, șansele la o relație sănătoasă de cuplu.
Te poți îndrăgosti platonic într-o lume a ideilor, dar nu te poți lipsi de dragostea fizică, într-o lume a concretului.
Asta cred că înseamnă “iubibila”, de fapt. Adică – și una, și cealaltă. Fiindcă, altminteri, ne-am muta acrobațiile trupești și răsucirile sufletești – ori la sala de forță, ori în sala de lectură. Ne-am ostoi jindul de dragoste fie la un cal cu mânere, fie în fața unei biblioteci din lemn masiv, burdușită cu personaje imaginare.
Psihologii sfatuiesc femeile să cunoască lumea bărbaților, înainte de a se fixa într-o relație monogamă. Flirtul, relațiile de prietenie dintre fetițe și băieți, dintre femei și bărbați ar trebui să pregătească terenul pentru situațiile de criză care s-ar putea ivi mai târziu în viața lor.
Poate că nu întâmplător profilurile utilizatorilor site-urilor de socializare, foarte multe dintre ele, adoptă statusul – cum să-i spun, amoros, matrimonial? – “it’s complicated”.
Statusul doamnelor pe care le ascultam, când zâmbind, când ștergându-mi discret o lacrimă de compasiune din colțul ochiului, cam ăsta ar fi , dacă doamnele ar flana pe site-uri de dating (ceea ce iar e aproape sinucigaș de recunoscut).
Nu te poți declara nici absolut disponibilă, câtă vreme ai ajuns la un grad de libertate obținut cu sacrificii, păr smuls din cap și partaje dureroase de bunuri, neamuri, copii și prieteni, prin divorț sau separare.
Nu e nici moral să recunoști că nu mai poți îndura abstinența, înainte de a expira perioada obligatorie – cine-o fixează, nu se știe – de doliu, fie el emoțional, fie vestimentar.
Trebuie lăsată, oricum, macar întredeschisă portița prin care poate că va sări iepurașul cu morcovul său cu tot.
Mi-am amintit un episod din Sex and the city, în care Charlotte cea romantică este convinsă de Samantha cea dezinhibată să-și cumpere un vibrator. O și consiliază, mergând cu ea la un sex shop și alegându-i un model pentru începătoare, dar destul de performant, cât fericita posesoare să iasă complet din viața socială preț de câteva săptămâni. Prietenele ei se constituie într-un comitet de criză, merg peste ea aproape dărâmându-i ușa, îi răscolesc prin sertarele de la noptieră până dau de unealta generatoare de plăceri vicioase și i-o confiscă înainte de a se topi bateriile în ea de prea multă folosință.
Ce vor femeile? Aproximativ aceleasi lucruri  pe care si barbatii si le doresc, doar ordinea difera: dragoste si sex, sex si dragoste.
Dar, la o adică, poate fi, provizoriu acceptată, și numai una din variante.