Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Cand se despart bunicii

buniciMă gândisem să scriu cronica unui divorț anunțat subtil de vreo câțiva ani, dar despre care cei implicați nu vorbesc, în virtutea aceleași discreții, iar cei care vorbesc o fac ca și cum n-ar fi trecut pe-acolo și n-ar fi observat ce se întâmplă.
M-am răzgândit, las divorțul, care e până la urmă un deznodământ, și o iau cum se ia, cu începutul.
Cam toate poveștile care urmează își au sorgintea în anii când fetele cuminți și de familie bună aveau două opțiuni la terminarea liceului: facultatea sau măritișul. Cum facultăți erau puține, locurile limitate și concurența acerbă, cu adevărat viabilă rămânea a două opțiune.
Mamele și bunicile noastre s-au căsătorit

Continue Reading