Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Despre dragoste și prietenie

prietenieNu cred că o dragoste se poate transforma vreodată, somewhere, somehow, într-o frumoasă prietenie. Poate că doi oameni care au crezut că se iubesc pot să-și dea seama la un moment dat că se armonizează unul cu celălalt mai degrabă în sfera mentală decât cea erotică. Și-atunci “se despart” convențional, ca să rămână de fapt împreună ca amici, camarazi pe viață.
Dragostea nu se poate metamorfoza în prietenie, așa cum nici prietenia nu se poate converti în dragoste. Dragostea și prietenia sunt religii diferite.
Există dragostea la prima vedere, cea irațională, flama, săptămâna chioară, care n-are nevoie de preludiu. Se întâmplă și se consumă rapid. Și mai există genul acela de dragoste care se coace îndelung, când se trec mai întâi niște vămi, când cunoașterea celuilalt duce la dragoste, cunoașterea profundă, atentă.
Unii își declina toleranța la infidelitatea partenerului, de pildă, justificând că n-ar putea suporta ideea apropierii intime, fizice dintre persoana iubită și o altă persoană. Îi sperie și le repugnă mecanica trupurilor.
Eu fac parte dintre cei care n-ar putea suporta gândul unei altfel de intimități, cea sufletească. Deschiderea inimii mi se pare infinit mai greu de acceptat decât desfacerea picioarelor.
Nu cred că poți iubi cu adevărat pe cineva și să-l lași să plece, apoi să rămâi într-o relație comodă, lejeră, politically correct cu el. Îi dai drumul, fiindcă altfel nu se poate, dar odată dus, nu-l mai vrei în viața ta. Orice apropiere n-ar face decât să te chinuie, să te tortureze, să-ți aducă mai aproape răsuflarea morții. Fiindcă ce mai poate însemna, până și indiferența, altceva decât săvârșirea unei părți din tine, pe care i-ai cedat-o odată cu libertatea?
Sunt aproape sigură că prietenia de care vorbesc unii e dictată de convențiile sociale, morale, creștine, dar nu de faptul de a fi iubit omul acela cu adevărat, așa cum se iubește, cu uitare de sine, cu nebunie și cu inconștiență, cu pierzania propriului simț de autoconservare,  de autoapărare, de self-protecție.
Sunt sigură că nimeni nu se gândește că va mai iubi vreodată, atunci când prima, a doua, a treia lui dagoste se sfârșește, lamentabil sau tragic. Și totuși viața merge înainte. Desigur, nu tot aceea. Alta. Cu totul alta.
Chiar dacă viața ta e aceeași piesă, măștile sunt mereu altele. Și nu se pot schimba între ele.

Categories
Blog

    One comment so far | Leave your own comment

  1. 5/28/2014 | 12:07 am Permalink

    Se intampla uneori ca, dupa ce prietenia a stationat un timp ca relatie intre cei doi, din motive independente de relatia lor, ei sa se indrepte spre o asa zisa indragosteala, o stare de bine care le convine la momentul respectiv, care ii scapa de neimplinirile dragostei adevarate, pe care, poate au pierdut-o sau nu au gasit-o, inca. La acei oameni, insa, cred eu, dragostea este lipsita de acel zvac, de acea sclipire din ochi pe care o au doar indragostitii din prima clipa, de la prima vedere.
    Aceasta este deosebirea dintre marea dragoste si o banala relatie doar conventionala in cel mai tipic mod.
    Si, pana la urma, nici prietenia, intr-o astfel de dragoste, nu e chiar atat de sincera, e doar formala, limitata la subiecte ce au aceiasi sustinere si intelegere pentru amandoi. Altfel, fiecare dintre cei doi parteneri are o lume doar a lui pe care nici macar nu incearca sa o impartaseasca celuilalt. Pentru ca n-ar intelege-o.

    Respond to this comment

  2. Cancel comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>