Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Misoginism de gradinita

copiiPoate că, din ceea ce scriu, unora mai sensibili să li se pară că aş avea “ceva” cu bărbaţii. Dimpotrivă, eu, dacă am ce am, cu femeile am. Mai întâi şi mai întâi fiindcă ele nasc, cresc şi educă băieţi pe care, mai târziu, alte femei îi vor considera “misogini înrăiţi”. Apoi, fiindcă se complac, se victimizează, dau prea mult din gură, fără să facă în realitate mai nimic pentru condiţia lor umană.
Fără să generalizez (deşi excepţiile sunt atât de puţine încât aproape că nu contează) când într-o familie există o fată şi un băiat, fata e cea care trebuie să strângă jucăriile

Continue Reading