Unde se termina dragostea

Spunea Aurora Liiceanu odată… mi-a rămas în minte, fiindcă m-a și amuzat, m-a și întristat: toate domnișoarele acelea care bat bulevardele, cluburile, care apar la televizor în tot felul de emisiuni inepte, fluturându-și silicoanele și țuguindu-și botoxul, n-au nici ele, cum nici fetele simple, de la țară (sau de la oraș, totuna) alt gând, decât să se mărite. Să-și găsească, nu marea dragoste, că toate știu (știm) că ăsta e un vis frumos și trecător, cât un bărbat care să le ia sub aripa lui protectoare, un om de treabă, serios, de familie, pe care să-l aștepte cu masa pusă, căruia să-i nască un copil – poate mai mulți – și lângă care să nu se mai teamă de ziua în care dulcea pasăre a tinereții va fi zburat de mult. Într-un cuvânt: jumătatea.

Sunt, chipurile, agresivă cu bărbații și deconcertez prin ideile mele, care sunt imediat catalogate (ca să nu zic sancționate) drept feministe, în sensul rău al cuvântului. Dealtfel, când vorbesc despre feminism, bărbații în general nu cunosc și alt sens, decât cel rău: femeia-bărbat, femeia care își neagă rolul tradiționalist în societate, femeia castratoare, amazoana vremurilor moderne, care își taie sânul la care ar fi trebuit să-și alăpteze pruncii, pentru a-și lega la piept un arc cu săgeți otrăvite.

De curând am purtat o discuție mai aprigă cu niște domni, discuție în care eu am afirmat că bărbații, de nu vor renunța la a se mai considera din oficiu sexul puternic, vor fi sortiți pieirii, precum acele specii pe cale de dispariție, pe care naturaliștii se luptă să le prezerve, în ciuda faptului că ele însele au pierdut lupta cu adaptarea la noile condiții pe care planeta – suprapopulată și superpoluată – li le mai poate oferi.

Mi-am argumentat “teza”, prin faptul că femeile și-au câstigat nu doar o independență formală – muncesc, se pot întreține, au acces la educație și drepturi în societate cât și bărbații – dar nu mai depind în totalitate de ei nici chiar atunci când vine vorba de perpetuarea speciei, având în vedere că mult controversata reproducere asexuată continuă să reprezinte o provocare pentru oamenii de știință.

Într-un viitor îndepărtat (nu zic că se va întâmpla mâine, dar cu siguranță se va întâmpla), dacă bărbații nu vor încerca să se ridice deasupra a ceea ce până acum le era hărăzit prin naștere și să își dezvolte și alte funcții  lăsate letargice, femeile vor deveni sexul puternic și ghici cui îi va reveni postura celui ogârjit.

Evident, discutia nu se voia una științific-documentată, nici nu doream a intra în polemici de natură religioasă sau filozofică. Putea fi luată și în glumă, dar perspectiva, si mai ales faptul că ea a fost descrisă de o femeie, n-a plăcut deloc interlocutorilor.

Dar, ca să vedeți totuși că există și bărbați feminiști (și nu este un oximoron) tabăra masculină s-a împărțit în două. Jumătate m-a acuzat, jumătate m-a ascultat. Capul de acuzare era calitatea mea de mamă de fată. Cum ar veni, ce-mi învăț eu fiica, spre ce o îndrept: spre o viață solitară, lipsită de bucuriile unei familii, de protecția  unui bărbat, eventual împinsă la periferia unei societăți care amendează drastic femeile așa zis independente, în fond neadaptate, neintegrate, neacceptate și nefericite?

Dar tocmai pentru că sunt o mamă de fată , am zis (și iar am citat-o pe Aurora Liiceanu: mamele de fete și mamele de băieți sunt două popoare diferite), datoria mea este să cresc un om întreg, nu o jumătate de om, într-o căutare disperată, veșnică și poate sortită chiar eșecului, a unei alte jumătăți care s-o împlinească.

Și am avut marea surpriză ca unul dintre cei care mă ascultaseră doar, bărbat, la vreo 70 de ani (exclusă deci aprobarea ca metodă de seducție) să-mi dea dreptate.

Dragostea dintre un bărbat și o femeie va continua să existe. Ceea ce sper eu că se va termina la un moment dat (și sper ca fiica mea să apuce să trăiască) este compromisul legat în prezent indisolubil de ideea de căsnicie.

De la demimondenele care au făcut carieră cuplându-se cu toată echipa națională de fotbal, până foarte de curând la însăși Andreea Marin, n-am auzit altceva decât că “toți bărbații înșală”, că “adulterul nu-i un motiv serios de divorț, sunt altele și mai rele”, că “bărbatul e un vânător”, ori că “monogamia nu este proprie speciei umane”.

Motiv pentru care, căsătoriți din dragoste sau din interes, cu toții, cu toatele mai exact, pornim din start pregatite psihic și sufletește să tăcem, să acceptăm, să ne ascundem gunoiul sub preș, să păstrăm aparențele, să murim în fiecare noapte lângă bărbatul de lângă noi și să înviem în fiecare dimineață doar pentru cei de dincolo de zidurile casei, cei care nu contează deloc, dar absolut deloc în economia fericirii sau nefericirii noastre.

Spunea cineva: “Chiar dacă se duce și își face de cap, dar tot la mine se întoarce, asta înseamnă că mă iubește, că fără mine nu poate trăi”.

Ce m-a impresionat, a fost faptul că femeia aceea a afirmat acest lucru într-un spațiu public și a făcut-o ca să fie aprobată, sau contrazisă, ea însăși trăind într-o confuzie căreia nu-i putea da de capăt, sau pur și simplu din nevoia de a se justifica. De a se justifica în fața cui, dacă nu a propriei conștiințe?

Adulterul este un lucru foarte grav, este un semnal foarte serios. Ca și violența, ca și băutura, ca și drogurile, ca și lipsa de susținere. Nu există aspecte mai grave și mai puțin grave în cuplu, care să justifice un divorț. Există doar un început și un sfârșit.

Dacă mă întrebi pe mine, ce mi-aș dori pentru fiica mea, aceea este să nu ajungă vreodată să-și negocieze viața sentimentală în asemenea termeni: cărei nenorociri, din mai multe de neevitat, să-i acorde mai multă toleranță.

Ce-ar trebui să o învăț eu, ca mamă responsabilă (din perspectiva celor care mă pun la zid pentru ideile mele feministe)? Că unde se termină dragostea începe căsnicia?

Nu, dragii și dragele mele… Unde se termină dragostea, începe singurătatea. Și, din nefericire, nu-i vorba despre acea singurătate în care îți ești de ajuns ție însăți, ci de acea singurătate a întregului care nu se simte întreg, ci o biată jumătate. Fiindca asta i s-a băgat în cap de mic…