Ochiul ceacâr al vrajbei din mine

Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

Dacă e un lucru pe care-l știu cu siguranță, asupra căruia n-am nici cea mai mică umbră de îndoială, este că lumea mă vede cu un ochi verde, iar eu cu unul albastru.

Chiar și eu, dacă mă detașez de ceea ce simt, mă percep altfel decât atunci când mă disec fără milă, organ cu organ.

Stăpânesc o meserie, am o viață profesională activă. Am și o familie așa cum ar trebui toate să fie, completă, în care ne susținem unii pe alții, ne dăruim afecțiune și respect, înțelegere și suport. Am hobby-uri care îmi aduc satisfacții și care oricând s-ar putea transforma ele însele în profesii de credință. Am cunoscut oameni speciali, din toate mediile, de la care am învățat cum să trăiesc mai bine și mai cu folos, sau cum să evit niște greșeli capitale, care mi-ar putea întoarce viața pe dos.

N-am trăit drame pe care să nu le pot gestiona. N-am avut ezitări de pe urma cărora să fi pierdut oportunități majore. Am trăit echilibrat și prudent, am luat decizii responsabile, n-am stat cu mâna întinsă, n-am așteptat ca alții să-mi bage în traistă tot ce aș fi avut nevoie ca să trăiesc fără griji.

Nu știu să spun dacă sunt fericită. Sunt liniștită și împăcată cu deciziile mele.

Pentru tot ce s-a abătut de la planul inițial, mie imi reproșez. Nu dau vina pe nimeni care, vezi Doamne, m-ar fi rănit, trădat, lovit, înjunghiat pe la spate. Dau vina pe mine. Nimeni nu m-a forțat să am încredere, să primesc în viața mea oameni slabi, oameni influențabili, nesiguri, vicleni, profitori sau pur și simplu din altă lume decât a mea. Eu cred că e vorba de atitudine, de magnetism, de ceea ce atragi. Mai mult ca sigur că, dacă aș fi lucrat mai mult cu mine, pentru mine, în folosul meu, nu s-ar fi întâmplat să fiu dezamăgită. Dacă aș fi fost atentă la ce îmi doresc aș fi găsit și modalitățile prin care să obțin acele lucruri. Fără compromisuri, fără renunțări, fără ocolișuri și fără să mă asociez cu persoane nepotrivite. Asta se întâmplă când nu ai încredere în tine.

Ochiul verde mă vede pe mine în centrul unui Univers aproape perfect, în care nimic nu mi-ar lipsi să mă simt împlinită.

Ochiul albastru focalizează scăpările. Copacii strâmbi dintr-o pădure care, văzută de departe, ar părea desprinsă dintr-un basm feeric.

Duc o existentă ceacâră, în cea mai mare parte a timpului. O viață dublă, în care motivele de bucurie se transformă mult prea repede în nostalgii, iar durerile în pretexte de bravură.

Și parcă nu sunt atât de mândră de ceea ce am realizat, cât de ceea ce n-am reușit să risipesc de tot.

Zâmbesc a râde de toți cei care mă invidiază. Iar vrajba din ochii mei rămâne o taină pentru toți cei care nu-nțeleg ce motive de nemulțumire îmi mai găsesc.