Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

I’m working on it

i_love_blogging1
At the end of the day this is nothing more than a blog.

La început au o groază de incertitudini. O plasă de naivități și încă o sacoșă burdușită de întrebări fără răspuns. Sunt dispuși la dialog, ascultă păreri, cât mai multe păreri. Mulțumesc pentru ele, se minunează că atâta lume le citește gândurile și se preocupă să îi consoleze, să le fie lor bine.

Scriu fiindcă “altfel nu pot”. Am auzit vorbele astea spuse de toți bloggerii de pe suprafața internetului. Cei cu bloguri generaliste, evident, că ceilalți, “specializații”, scriu ca să-și construiască un brand. Generaliștii scriu de toate pentru toți. Încep cu un fel de jurnal online, ca o dare de seamă. Oricine își poate posta o părere, iar ei, pe principiul lui moș Cadâr, adună și dau la doi, fac o medie, extrag o concluzie pe care, evident, n-au cum s-o țină doar pentru ei și o împărtășesc cu mare drag în articolele următoare.

Cu timpul își formează o cultură și devin elitiști. Încep să se priceapă la toate: politică, educație, sănătate, fotbal. Domeniile de interes variază în funcție de cerere. Dacă o postare a strâns afișări, like-uri și comentarii multe (cifrele variază, fiecare are propriul sistem de referință), bat șaua în continuare pe subiectul respectiv. Când se epuizează interesul, testează piața cu altceva, asta-i și frumusețea când nu te pricepi, la o adică, la nimic: poți zburda vesel prin pădurea de bloguri vecine și prietene și te poți inspira.

Relația bloggerului cu site-ul său este una de tip matrimonial: mulți își numesc pagina “căsuță”, postează în home un set de reguli, avertizează că trebuie să te ștergi cumințel pe picioare înainte să le treci pragul, că vei fi poftit frumușel afară dacă te obrăznicești. Se preocupă să domnească o atmosferă caldă și primitoare, scriu empatic. Sunt calini și duioși. Blogul e pătuceanul lor cu vise roz și pufoase, în care se cuibăresc cu laptopul în brațe, să-și împărtășească reveriile cu cititorii așezați turcește pe covorașe țesute din cuvinte.

Până se instalează rutina, e bine. Apoi încep să devină ușor arțăgoși. Nu mai suportă să fie întrerupți, nici măcar de oftaturi de plăcere. Ca într-o căsnicie ruginită, aceleași subiecte de discuție, purtate în același capot la micul dejun, aceleași dări de seamă ale unor zile care nu prea se deosebesc între ele prin evenimente. Zeama se taie, se acreste.

Bloggerul se transformă într-un fel de Cocoșilă: după ce că-și pierde timpul cu tine, să-ți livreze mostrele lui de înțelepciune, scornite în nopți lungi în care n-a putut dormi și-a băut la tutun, și s-a gândit, și iar s-a gândit și-a băut la tutun, până l-a luat dracu’, tu mai și comentezi? De ce? Fiindcă ești prost, de-aia!

Și totuși le citim panseurile. Din când în când, ni se mai face dor de câte-un text mai vechi și le scotocim prin arhive. Erau mai stângaci la început, n-aveau aplombul și verva de acum, dar erau mai sinceri. Constați că frazele care te-au emoționat și pe care le-ai sharuit cu prietenii s-au tocit de prea multă folosință, au devenit locuri comune.

Încă ai mai vrea să-l cunoști, să te întâlnești cu el față în față, dar nu ești sigur că ți-ar mai veni să-i spui că-l citești “de la început” și că îi ești recunoscător pentru tot ce-a scris despre tine. Despre el?

Bloggerul începător, transformat într-unul de succes, nu mai are nevoie de lăudători. Nici de critici. El e o instituție în sine.

Poate că și-ar recăpăta hazul, dacă nu s-ar lua atât de mult în serios!

Categories
Blog

    3 comments already | Leave your own comment

  1. 12/15/2014 | 10:44 pm Permalink

    Mai și comentez uneori. De ce ? De-aia :)
    Cred că noi două am mai vorbit, măcar tangențial, despre asta. Despre motivația celui ce scrie. Ptr laicuri, ptr faimă, ptr a deveni cunoscut și nemuritor :) , ptr a se vindeca, ptr a-și pansa narcisismul rănit, ptr și ptr încă habar n-am câte alte motive.
    În principiu, cu excepția blogurilor de profil, se vorbesc aceleași subiecte. Doar că noi nu mai suntem aceeași așa cum am fost ” când ne-am luat “. Deci abordarea, perspectivele, etc – e posibil să fie altele. Dacă ” căsnicia ” va rezista, rămâne de văzut. Uneori se întâmplă să nu te mai asortezi cu partenerul cititor. Alteori, da.
    Despre bloggeri deveniți instituții n-am nimic de comentat. Ptr că prefer să citesc oameni și nu să mă lipesc de ziduri :P

    Respond to this comment

    • Marilena

      12/16/2014 | 1:06 am Permalink

      Cum reusesti sa fii mereu acolo unde este nevoie de tine, my Tinkerbell? :)

      Respond to this comment

      • 12/16/2014 | 8:30 am Permalink

        Păi nu reușesc chiar întotdeauna :) Hai să zicem că, din când în când, îmi iese – cu prețul unor acorduri gramaticale de mă doare capul când le recitesc :P

        Respond to this comment

  2. Cancel comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>