Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Care tarm nu-si iubeste valurile?

valFoto: Alex Mazilu

Viața vine peste tine în valuri. Este exact motivul pentru care te agăți de câte un vis si te legeni o vreme în nădejdea că ți-ai găsit în sfârșit rostul pe lume. După care euforia începe să se mai domolească. Continui o vreme din inerție. Speranța moare ultima,  în urma entuziasmului chiar. Swing from the chandelier… În cazul ăsta candelabrul simbolizează o promisiune: că va fi bine, că va fi frumos. Doar că te trezești sufocat în ștreang și realizezi că nu te legeni, atârni.

Ar trebui să renunți. Dar cum? Cum să faci să te desprinzi elegant, să aterizezi în picioare? Cum să faci să nu te trezești la contactul cu solul sfărâmat în bucăți și fiecare bucată să poarte în ea stigmatul însingurării, al ratării, al neputinței de a te mai aduna vreodată într-un întreg?

Viața vine peste tine în valuri și fiecare val șterge, anulează. O iei de la început. Te reinventezi. Sau îți reinventezi țeluri pe care ți le desenezi pe nisip crezând că de data aceasta va fi altfel. Va dura.

Câteodată e bine că e așa. Atunci când nu mai simți nimic, aștepți valul, e ca o izbăvire. Ți-l dorești cât mai mare, mai turbat, mai implacabil. Te-arunci în el și dacă nu știi să înoți, oricum ar fi. Chiar vrei să te prăbușească, să te ducă la fund, să ai un motiv să lupți. Să ai un adversar, altul decât tine însuți.

Viața vine peste tine în valuri și nu e vina nimănui. Așa trebuie să fie.

Vine și când ți-e bine, nu doar când ți-e rău. Vine și când simți că te-ai putea odihni, că ți-ai putea în sfârșit întinde oasele la soare. Când nemărginirea de apă spre care privești se unește calmă cu zenitul. Vine când nu te aștepți și când nimic nu o prevestește.

Nu vine, în schimb, niciodată când ți-ai dori. Niciodată când nu mai ai soluții și singura viabilă ar fi un cataclism, ceva care să răstoarne totul și să te readucă la linia de start. Niciodată atunci când realizezi că ești pe un drum greșit, dar nu te simți în stare să iei singur o decizie, să te întorci sau măcar să te oprești. Niciodată când ștreangul se strânge și te înăbușe, transformându-te într-o paiață dezarticulată.

Nu poți doar aștepta și-atât. Între două potopuri, trebuie să trăiești. Să te construiești ca și cum nimic nu te-ar putea dărâma. Să iubești ca și cum ar fi pentru totdeauna.

Viața vine peste tine în valuri. S-a întâmplat și se va mai întâmpla.

O să te mai doară și ai să mai fii fericit. Vei mai pierde și vei mai câștiga. Vei mai fi pustiit, apoi te te vei mai umple de speranță.

Vei reuși să te recompui de fiecare dată.

Trebuie să rămâi viu, e singura condiție, cea mai importantă.

Viața vine peste tine în valuri, dar nu ca să te doboare, ci ca să te facă mai puternic.

Categories
Blog

    5 comments already | Leave your own comment

  1. 2/11/2015 | 9:54 pm Permalink

    Draga Marilena, simt ca te-am regasit in sfarsit, cu acele texte fascinante, profunde, pentru care zilnic deschideam blogul Tango cu disperarea de a le citi, de a-mi face prin cuvintele tale, ordine in ganduri si in viata. Bine te-am regasit, mi-ai lipsit mult!

    Respond to this comment

  2. 1/26/2015 | 6:45 pm Permalink

    Sigur ca nu. Si da, valurile vin si pleaca. Noi, uneori, suntem in preajma lor. Alteori, nu.

    Respond to this comment

  3. 1/26/2015 | 1:24 pm Permalink

    Marilena, cam da. Desi, uneori, te sfarma valul.
    Intr-o vara ce luneca spre toamna am inotat pana mai departe in larg. De inaintat a fost simplu. Intoarcerea a fost mai dificila insa. Imi pusesem in cap sa fac un efort suplimentar si sa nu ma las intimidata de valurile ce ma trageau spre larg cu forta lor caracteristica. Am trait atunci, pentru cateva zeci de secunde, mari emotii cumulate cu efortul de a atinge tarmul. Am dat cu tenacitate din brate si din picioare si abia mai respairand am ajuns la mal. Parca cu ultima rasuflare m-am intins pe sezlong si am multumit cerului ca nazbatia mea aventuroasa s-a incheiat fara dramatism inutil. N-am spus nimic celor cu care eram, am pastrat doar pentru mine emotia traita, dar am inteles cat de vulnerabili putem fi odata cuprinsi de valuri si ca doar zbaterile puternice ajuta. O atingere usoara nu ajuta la supravietuire.
    Cam asa este si in viata. trebuie sa te zbati pentru supravietuire. Altfel, cand nu te astepti, valul te inghite.

    Respond to this comment

  4. Cancel comment

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    *



    You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>