Varsta discretiei
De multe ori se întâmplă să dăm șanse unei cărți doar pentru că autorul ei este un nume cunoscut, iar asta să ne facă să depășim reticențele față de un subiect care ne agasează prin repetiție și asupra căruia nu mai suportăm (senzația poate fi uneori chiar fizică) să ne încordăm atenția.
Când rezonezi cu o epocă, rezonezi cu cei care i-au consemnat în scris – ficțiune sau document – cele mai importante etape, contribuția la formarea unui curent, deopotrivă social și literar, care și-a extins rădăcinile până în prezent și din care au crescut lăstarii modernismului. Citești tot despre sau de autorii respectivi.
Cu atât
Mintile lui Billy Milligan
Billy era mijlociul familiei Morrison. Între un frate mai mare, Jimbo, care nu avea întotdeauna chef să se joace cu el și o surioară mai mică, Kathy Jo, încă bebeluș, a primit bucuros și fără să își pună prea multe întrebări vizita unui prieten invizibil celorlalți din casă. Avea patru ani și băiețelul acela fără nume a fost primul său tovarăș.
Apoi, din dorința de a se apropia mai mult de surioara lui, s-a întrupat “Christene “. Ea îi era de mult mai mult ajutor mamei cu cea mică, decât Billy, căruia mereu trebuia să i se atragă atenția că fetița e fragilă și trebuie să aibă
South of the Border
Fiecare poveste de dragoste are fundalul ei sonor, o melodie care o evocă indiferent cât timp ar fi trecut peste ea. Fie douăzeci de ani.
Atât le-a luat lui Hajime și lui Shimamoto să se reîntâlnească și să reia, pe acordurile de jazz ale melodiei lui Nat King Cole, South of the Border, o poveste naivă de iubire începută la vârsta pubertății.
El are treizeci și șapte de ani, este căsătorit și are două fiice. Duce o viață îndestulată, este proprietarul a două baruri pe care le manageriază cu pricepere în afaceri și cu plăcerea de a-și fi creeat prin ele o
Dovada ca Isabel a scris despre noi
« Suntem călători buni şi emigranţi proşti: nostalgia ne calcă pe urme. »
« Bunicul nu credea în germeni din acelaşi motiv pentru care nu credea în fantome: nu le văzuse niciodată. »
« Primul lucru pe care îl oferi musafirului este ceiuţ, o apiţă sau un vinişor. Căci în Chile vorbim în diminutive, conform dorinţei noastre de a trece neobservaţi şi ororii de a ne da mari, chiar dacă numai în vorbe. »
« Chilienele sunt complicele machismului: îşi educă fiicele pentru a servi şi fii pentru a fi serviţi. »
« Cu felul lor moderat de a se exprima şi de a
Eseu despre orbire, Jose Saramago
Un bărbat orbește brusc la volan așteptând să se schimbe culoarea semaforului. Urmează în lanț toți cei care vin în contact vizual cu el, într-o serie de coincidențe ciudate interpretate mai apoi drept o epidemie.
Bolnavii sunt izolați, fără că această măsură extremă să împiedice boala să se răspândească. În scurt timp orbirea atinge toată suflarea, cu excepția unei singure persoane. Ea va fi martorul Sfârșitului și Începutului, a decăderii dar și a renașterii demnității și speranței, acolo unde părea că nu mai există decât întuneric și deznădejde.
Nu știu dacă a existat vreodată un timp mai favorabil distopiilor decât cel pe care îl parcurgem acum.
Cand timpul se masoara in Vesnicii de Basm
Pentru că nu mă dezic și pentru că de când mă știu pendulez între extreme, ba intrând în panică la gândul că nu am bifat nici 0.000…1% din cărțile esențiale ale (măcar) secolului XX, ba plesnind de fericirea de a fi “descoperit” în noianul de titluri, ale unor scriitori purtați de noul val până în zona de best seller-uri a oricărui book shop, cartea cărților, ultima mare dragoste, prima-n topul lecturilor aleatorii…
Anul acesta marea revelație a fost Fredrik Backman, scriitorul suedez care a cucerit lumea cu personajele lui iconice Ove și Britt Marie.
Am ratat multe lansări și sesiuni
Prieteni din copilarie
Ziua mea începe invariabil cu un exercițiu de imaginație: caut cel puțin șase lucruri (aparent) imposibile în realizarea cărora să cred cu toată convingerea, în timp ce îmi sorb cafeaua și îmi degust micul dejun. Obiceiul acesta l-am împrumutat de la Alice.
Evident, nu este de ajuns să crezi că se poate, mai trebuie și să îți dorești să se întâmple. Pentru asta trebuie să spui ce vrei cu voce tare. Am învățat șmecheria de la un respectabil domn pe nume Twigley. De fapt, de împlinit, dorințele rostite clar și răspicat se împlinesc doar în Prima Zi de Lună Nouă, după A
Barbati fara femei
Ce ar putea avea în comun personajele lui Mircea Eliade din “Nuntă în cer” și cele ale lui Murakami din “Drive my car”, în afară de aceea că sunt bărbați și că într-o anumită perioadă a vieţii lor au iubit aceeași femeie? Mai nimic sau totul.
Iubirile lui Mavrodin și Hasnaş sunt consumate separat, una în prelungirea celeilalte. Percepția lor asupra femeii care le-a marcat existența este atât de diferită, încât nici nu realizează că vorbesc despre aceeași persoană.
Eliade lasă hazardul să-i aducă împreună pe cei doi și să le creeze momentul propice confesiunii. Altă epocă, alte maniere.
Kafuku
Ce mai citim iarna asta?
Memoria întunecată. Sacul fără fund întemnițat în cea mai ascunsă dependință a subconștientului. Dacă n-ar exista visele, premonițiile, sentimentul de deja vu care ne stăpânește uneori, în cele mai stranii momente ale stărilor noastre de veghe, aproape că n-am crede că e posibil ca ea să existe. Și totuși nimic nu se pierde, totul rămâne înscris, scrijelit, amprentat în creierul nostru care, ca un burete, reține tot: imagini, sunete, senzații. Cât de departe poate merge înapoi această memorie, ar fi interesat de știut. Câte vieți dinapoia celei pe care o trăim în prezent?
Imbecilitate tranzitorie sau limerence?
Cel de-al doilea termen sună mai bine, dar nefiind
Recent Comments