Totul va fi bine
De la o vreme, mai tot ce mi se întâmplă este, ori fantastic de bun, ori inimaginabil de rău. Cele bune sunt în mare măsură așteptate îndelung și mă surprind obosită, suspicioasă, blazată. E nevoie de un efort de common sense ca să le apreciez la justa lor valoare. Nu compensează răul, nu se pot măsura cu el.
2016 a fost un an al marilor încercări, al marilor pierderi, al marilor spaime, al marilor confruntări cu propriile limite. Omenești.
Sunt încă Acolo, la granița dintre fericire și tristețe. Optimism și deznădejde. Spaimă și încredere.
Dar Sunt. Toți ai mei, nemăsurat de dragi, Sunt. Suntem.
Trebuie să
Managementul furiei
Ne pierdem cu firea, ridicăm tonul, spunem vorbe fără perdea, în barbă sau în gura mare, suntem aroganți, sarcastici, agresivi, isterici. Măcar o dată pe zi ne trimitem sinele scos din sărite la colț, iar el ne rânjește provocator scălâmbăindu-se.
Ne scuzăm că ni s-au tocit nervii, că ne-au slăbit frâiele în care am fost înhămați, hăt, demult, în vremea celor șapte ani de-acasă și care ne-au strunit o parte din viață să nu călcăm arătura sub copite nărăvașe.
Învățam egoismul odată cu trecerea timpului.
Pe măsură ce constatăm că nu mai avem timp, ni se duce și răbdarea pe apa sâmbetei.
Ne-am dori să putem schimba ceea
Crash! Boom! Bang!
Am trecut odată pe lângă un accident. O mașină ieșise de pe șosea și se înfipsese într-un pom. Știai că e, sau mai bine zis că a fost, o mașină, intuitiv, altfel o grămadă de fiare contorsionate încolăcite în jurul copacului, cioburi sfărâmate, bucăți de plastic, încât nu-ți imaginai cum ar mai fi putut scăpa cineva cu viață dintr-un asemenea impact. Și pe urmă i-am văzut, ceva mai departe, pe marginea drumului. Ciufuliți, cu hainele în dezordine, zăpăciți, fără urmă de zgârietură, de cucui, teferi și nevătămați.
Mulți dintre cei care trec prin asemenea catastrofe nu se mai suie în viața lor la volan. Ar fi în stare să traverseze Pământul pe la Ecuator, decât să mai
Cum sa-ti gasesti jumatatea
Un trainer american (nu i-am reținut numele) care cu asta se ocupă: antrenează femeile deștepte, independente, cu cariere de succes, nici prea tinere nici prea în vârstă (dar singure) să-și găsească un partener – pe care îl numește standard Marea Dragoste – identifica trei pași pe care să-i urmăm, dacă dorim ca în șase luni (maxim un an) să îngroșăm rândurile celor confortabil instalate într-o relație stabilă, pe termen nelimitat și cu traseu dinainte stabilit via Starea Civilă.
Oamenii sunt ca și taxiurile – spunea ea: cele libere au un beculeț aprins. Trebuie, așadar, să aprindem beculețul. Nu ne spunea și cum, o afacere presupune clienți interesați
Port totul in mine
Sunt genul acela nesuferit de om care pune răul înainte și boii înaintea carului. Stric cheful tuturor imaginând și descriind plastic situații catastrofale care s-ar putea întâmpla, dacă… Uneori chiar se și întâmplă și sunt numită cobe. Optimismul meu nu merge pană’ntr-acolo, încât să mă bucur dacă primesc în dar de la viață o pleașcă de balegă, fiindcă pe undeva prin preajmă ar putea paște zen și vreun murg.
Sunt unele rele la care mă feresc să mă gândesc prea mult, din teama superstițioasă că ele chiar s-ar putea grăbi să se adeverească. Iar cele bune, tot din superstiție, le evit: poate că, dacă nu mă arăt prea
Inca mai cred
Mi-am dorit lucruri simple și aparent la îndemâna oricui, iar planurile mele de viață nu s-au bazat pe strategii complicate. Am căutat echilibrul și mi-am desenat dinainte drumul drept, pe care l-am înnobilat, grație înclinațiilor mele de artist naiv, cu idealuri fanteziste, îngreunându-mi singură parcursul.
S-a dovedit că cel mai complicat este să refuzi compromisul, scurtătura, potul plătit pentru ușile care se deschid prin efracție. Aceleași uși pentru descuierea cărora eu a trebuit să-mi însușesc abilități de lăcătuș, să muncesc din greu ca să le pricep mecanismul interior, ori să le fabric singură cheile potrivite. Nu știi niciodată ce se poate ascunde, însă, în spatele unei uși ferecate, iar faptul că
Pacatul modestiei
E tipul care aproape că reușește să-și atingă ținta, cel care – imediat în urma învingătorului – se apropie cel mai mult de linia de finish, fără să reușească totusi să treacă primul de ea. E tenace și nu își pierde speranța. Continuă să creadă că vina – dacă există o vină – îi aparține în totalitate. Își închipuie, cu fiecare semi-ratare – nu poți numi locul II un eșec, decât pe jumătate – că și-a învățat lecția și că data viitoare, mereu data viitoare, va ști, dacă nu să fie cel mai bun, măcar să păcălească soarta.
Îl înving emoțiile și neîncrederea. În sinea lui, oricât de mult
Somewhere over the rainbow
Am trăit mai mult decât o jumătate de viață de om, şi nu pe jumătate de iepure şchiop. Am trăit printre oameni de soi şi de tot soiul. Oamenii nu se deosebesc prea tare între ei, chiar dacă un grad mai ridicat de educaţie, complicat inutil cu o doză mai mare decât ar fi absolut necesar de inteligenţă, face ca unii să se depărteze eroic de tentaţia satisfacerii nevoilor de bază, în favoarea dezvoltării personale. Care dezvoltare personală, mi se pare că abordată ca o disciplina şi studiată din cărţi, nu duce la o mai bună înţelegere a lumii şi a vieţii rămase netrăite.
Relaţiile lungi, cele pe
Acolo, departe…
Totdeauna am admirat familiile mari, am citit și răscitit odiseea clanului Whiteoak, saga familiei Forsyte. Îmi plac scenele de familie din filmele americane, tradițiile lor, când se adună, se înghesuie în jurul mesei, își trec din mână în mână platourile, ciocnesc, țin toasturi. Sunt imagini care mi-au rămas în amintire și din copilăria mea.
Nu cred că-i de-ajuns familia restrânsă, ca să te simți cu adevărat ocrotit, în siguranță, parte a unui întreg. Mi se pare atât de important să îți știi istoria personală, la fel de important cum este să-ți cunoști istoria neamului sau să ai cunoștințe elementare despre religia căreia îi aparții. Să crești cu bunici,
Timpul iubirilor perfecte
Există o vreme pentru toate și adeseori suntem tentați să credem că ce nu se întâmplă la timpul potrivit, nu se mai întâmplă niciodată.
Când suntem foarte tineri plănuim fel de fel de lucruri și ne fixăm termene. Pe urmă începem să trăim și valurile vieții ne răstoarnă toate planurile. Mai către mijlocul existenței începem să aruncăm ocheade în urmă și ne încearcă regretele. Iar la sfârșit facem bilanțul și, indiferent de cum ne-au ieșit pasele, concluzionăm că viața a fost prea scurtă și a trecut prea repede, pe lângă și peste noi, ștergându-ne urmele.
Dacă nu ne jucăm în copilărie pe săturate, n-o să mai avem niciodată răgazul ori pofta. Dacă
Recent Comments