Ce te-a facut sa te schimbi?

Ai fost foarte atent, atunci cand ai pasit in viata, sa calci mai intai cu dreptul. Ti l-ai lipit cu toata talpa de pamant, ti-ai lasat intreaga greutate pe el, poate te-ai si dezechilibrat putin, cert este ca amprenta lasata in praful de stele a ramas intiparita mai clar decat a nebagatului in seama stang.
Ce importanta ai mai dat directiei, destinatiei? Te-ai gandit ca important e pasul, primul pas, nu unde va duce el, fiindca, nu-i asa, de intors te poti intoarce oricand.
Inca de la primul pas, cu dreptul inainte, ai fost convins ca nimic nu-ti va sta in cale.
Lumea te va adora, maini se vor intinde spre tine, fete prietenoase iti vor zambi, usile toate te vor astepta sa le treci pragul, larg deschise. Vei da peste cap carafe pline ochi de intelepciune, vei descoperi elixirul dragostei eterne, vei urca dintr-o data toate treptele gloriei si din varful scarii vei fi aclamat si proclamat, cum altfel, decat invingator.
Gandul ca au mai fost si altii inaintea ta, l-ai alungat cu un gest dispretuitor. N-ai facut loc indoielii ca, poate, socoteala din targ nu se va potrivi cu cea de acasa. Cel putin nu atunci, nu in momentul acela de exaltare al inceputului de drum.
Si te simteai frumos, puternic, tanar, vrednic. Nimeni si nimic nu ti-ar fi putut stinge clocotul din vene.
Iti venea sa dai drumul aerului din plamani intr-un strigat care s-ar fi raspandit pana departe, fiindca lumea trebuia sa stie, trebuia sa afle ca batalia incepe, ca buzduganul a fost aruncat, ca nici de armura n-ai nevoie, nici de zale, nu ti-e teama sa iesi inainte cu pieptul dezgolit.
Prima lovitura nici n-ai simtit-o. Cu toti muschii incordati, ca un superb atlet, n-ai bagat in seama stropii de sange care au tasnit fierbinti din rana. Si rana s-a inchis de la sine, vindecare miraculoasa, cicatrice marunta, purtata ca o marca a vitejiei, parca ti-ai fi dorit-o mai mare, mai adanca, dovada mai evidenta a curajului, avertisment raspicat dat celor care ar mai indrazni vreodata sa ti se impotriveasca.
Ce te mai jigneau zambetele duioase, privirile tandre, gesturile blande. Tu nu erai asa, nu te voiai asa. Ai fi vrut sa fi admirat, dar nu pentru tineretea ta, pentru dulceata trasaturilor tale. Te voiai dur, salbatic, aspru. N-aveai sa te lasi coplesit de emotii, n-aveau sa te tina in loc slabiciunile omenesti de rand. Nu tocmai acum, in toiul luptei, in mijlocul hoardelor.
Greutatea pe dreptul intins inainte, mana in sold, fruntea sus, privirea pierduta departe. Acolo unde trebuia sa ajungi. Singur. Singurul.
Cand ai cazut intaia oara, te-ai ridicat intr-un salt arcuit, de pradator. Nu te-ai ostenit sa te scuturi de tarana. Te-ai fi vrut inca si mai rupt, mai sfasiat, mai zdrobit, pentru ca silueta ta, dreapta in bataia luminii, sa-ti confirme puterea, vointa. Cazusesi pe piciorul drept si schiopatai, abia vizibil. Nu-ti mai puteai lasa intreaga greutate a corpului pe el, asa ca o parte din ea ti-ai lasat-o pe cel stang, inca nesigur, putin tremurator.
Si fiindca nu erai deloc pregatit pentru asta, ai cazut din nou. Si te-ai ridicat, dar nu arcuit si de data asta te-ai scuturat si de tarana primei caderi.
Pasii s-au indesit, fiindca acum erau mai mici. Stang, drept, stang. Un mars fortat, spre un departe tot mai indepartat.
Nici nu ti-a mai pasat ca de la o vreme nu mai erai singur, singurul. Te prinsesera si altii din urma. Unii, umar langa umarul tau. Si parca nu era chiar rau, asa. Poate nici bine, dar aveai sa te obisnuiesti.
In cadenta, flancat de altii ca tine, te mai intrebai daca undeva, dincolo de zarea pe care incepusesi sa te indoiesti ca o vei ajunge vreodata, nu trecuse totusi un altul. Un altul ca tine. Ca cel care te inchipuisesi ca ai putea fi.
Dupa un timp, n-a mai contat decat drumul. Pe el ti-ai fixat privirea. Nu mai erai de mult convins ca te-ai mai putea intoarce. La ce bun, cand uite, totusi, cat de departe ai reusit sa ajungi…
Parca te si rusinai de amintirea viselor de odinioara. Asa ca ai hotarat sa le tii pentru tine, sa nu le mai spui nimanui.
Nu mai erai, oricum, acelasi.
Si nici n-ai mai fi putut spune cand si ce anume te-a facut sa te schimbi…

Marilena Guduleasa on Dec 8, 2010