Hibernatus

Iarna ma gandesc la vara. Dar nu in spiritul gospodarului care isi face iarna car si vara sanie, ar fi bine sa fiu atat de inteleapta si de prevazatoare.
Ma gandesc la vara ca un Hibernatus pentru care anotimpul rece nu-i decat o perioada numai buna de criogenat energii, de conservat o forta vitala care sa irumpa in noul an, an care pentru mine nu incepe, ca pentru toata lumea, la 1 ianuarie, ci odata cu dezghetul, cu prima zi in care ies din casa doar in bluza si cu talpile goale in sandale fancy.
In timp ce entuziastii anotimpului alb lustruiesc schiuri si talpici de sanie, in timp ce oamenii inscrisi intr-o linie de normalitate, careia eu nu i-am dat de capat, se bucura de zapada si de sarbatorile ei, eu ma scufund in amortire, visand vacante in sate de mare, unde nuantele se confunda, gusturile se amesteca, izurile se contopesc si peste toate se risipeste o burnita marunta de nisip care iti intra in toate cutele pielii arse de soare si in toate pliurile rochiilor de stamba ce nu le-ai imbraca niciodata pentru o vizita la Mall.
Voi trai in urmatoarele cine stie cate luni friguroase, din amintirea celor cateva zile in care am uitat cu totul sa numar orele, in care am trait simplu si ancestral, ghicind timpul dupa umbra soarelui intinsa pe cearceaful de plaja si vremea dupa mersul norilor pe cer.
Ma ascund in casa de potopul alb de-afara si rasucesc cheia in broasca, inchipuindu-mi ca trag fermoarul cortului infipt temerar pe o plaja pustie. Ma adapostesc de viscol, cum m-as adaposti de o furtuna pe mare Si, intr-un exercitiu de imaginatie, imi inchipui ca fulgii de nea nu sunt decat matisori de salcie si fluturi albi, porniti hai-hui intr-o misiune secreta de polenizare.
Vara inghet amintiri fierbinti, pe care sa le dezghet treptat, sa-mi ajunga cat e iarna de lunga.
Ma urmareste si in trecerea anotimpurilor aceeasi nostalgie a insolatiei simturilor, a combustiei sentimentelor, a arderii etapelor, a mistuirii totale in focul pasiunilor, ramanand in urma doar o energie si o caldura care sa-mi asigure supravietuirea in iarna. Acea iarna, careia nu-i va mai urma nimic.
Dospesc in cuptorul incins pana la incandescenta iubiri care sa-mi incalzeasca sufletul, atunci cand imi va sufla vantul inghetat in geamuri.
Plamadesc turtite dulci, cu arome de vanilie si scortisoara si lamai, pe care sa le rontai in asteptarea sau in amintirea poamelor dulci si acrisoare, culese direct din ram.
Impodobesc brad cu ghirlande de globuri rosii, slavind Ciresarul in prag de Gerar.
Aduc prinos verii, in mijlocul iernii, cladind om de zapada hawaian, impodobit cu pene multicolore, in schimbul prea uzitatei cratite dezafectate din bucatarie.
Iarna e doar un anotimp. Vara e o stare, e o varsta, e un regal al intregului an, e o sarbatoare a trupului eliberat din stransoarea hainelor, o amnistiere temporara din temnita frigului.
Si asa cum Fat Frumosul si nesabuitul din poveste s-a ratacit in Valea Plangerii, cautand o imposibila tinerete fara batranete, caut si eu formula magica prin care sa aduc vara fara de sfarsit, in viata mea si a celor zgribuliti in iarna, ca mine.

Marilena Guduleasa on Dec 11, 2010