Liber arbitru

Ce inseamna sa fii liber?
Cum ne ingradesc libertatea, tocmai acele legi concepute sa ne-o apere?
Am invatat sa-mi ridic privirea, spre amintirea legilor divine inscrise in cerul instelat, apoi sa mi-o intorc in mine, sa-i caut reflexia ca lege morala intiparita in cea mai adanca fibra a fiintei mele.
Cunoasterea legilor, scrise sau nescrise, ar trebui sa fie de ajuns pentru a putea judeca si a ne putea judeca, cu aceeasi unitate de masura, pacatul, greseala, pasul schiop.
Dar nici criminalii nu pot fi bagati in aceeasi oala si invartiti cu mestecaul. Unul a ucis ca sa se apere, altul ca sa se razbune. Unul, fara voie, altul, cu sange rece. Si daca au incalcat toti aceeasi porunca si sunt pasibili de aceeasi pedeapsa, atunci toti, fara nuante, sunt candidati cu drepturi egale pentru ceea ce numim generos “a doua sansa”?
Pedepsim pe toata lumea la fel, sau ii iertam pe toti de-a valma?
Exemplul este ales cu viclenie, orice alt pacat as mai aduce in discutie, ar parea lipsit complet de greutate, prin comparatie.
Si daca judecam in continuare asa, in afara de pacatul de moarte, ce altceva ne-ar mai putea arunca in afara iertarii, dincolo de granita pana la care se intind puterile ei?
Poate ca nu sunt realista atunci cand ma gandesc ca sunt lipsita de gena pacatului, ca eu n-as putea gresi niciodata si n-as putea trada nimanui buna credinta si dragostea curata.
Poate ca gresesc, confundand viata adevarata cu cea descrisa in pagini de roman, imprumutand hainele personajelor romantice si puternice, schimbandu-le pe rand, dupa cum mi-o cer imprejurarile.
Poate gresesc atunci cand ma gandesc ca viata e sursa nesecata si a versurilor tulburatoare de dragoste si a exemplarelor povesti moralizatoare si a parabolelor si a cartilor cu suspans politienesc. Si poate ca ma insel ingrozitor atunci cand imi caut raspunsurile in paginile romanesti.
Sper ca nu par o naiva incurabila, o fiinta prostuta, un copil mare.
Fiindca sunt perfect constienta ca, daca intind mana Spanului, ca sa-l ajut sa iasa din fantana, el ar putea sa ma traga inauntru. Stiu ca risc ca, dupa ce voi spala catelusa Sf. Vineri si imi voi imparti bucata de paine cu ea, sa ma muste cu dintii ei de otel. Stiu ca, dincolo de peretii casutei de turta dulce, o vrajitoare rea atata focul din cuptor si isi ascute cutitele. Stiu. Stiu tot. Am citit toate povestile.
Si totusi, asa cum sunt eu, un om simplu, din carne si sange, din fibra calda de muschi inserata pe structura dura, de os, n-as refuza nimanui o a doua sansa. N-as sta sa ma gandesc daca el, in locul meu, ar proceda la fel. Nu mi-as cauta niciodata raspunsurile nici in vorbele, nici in faptele personajelor reale, schimbatoare, din acelasi aluat mixat din care si eu sunt plamadita, fiindca nu mi-ar putea da niciodata garantii.Si nici nu le-as putea pretinde.
M-as simti ingradita, priponita, blestemata sa nu pot trece peste cercul invizibil trasat in jurul meu de legile oamenilor, de prejudecatile lor care spun raspicat: “niciodata, niciodata, nici macar o data”.
N-as mai fi libera, nu m-as mai simti usoara si as fi in-gro-zi-tor de nefericita.
Vreau sa fac lucrurile in felul meu.
In asa fel, incat sa nu-mi pierd niciodata increderea ca, daca esti bun, harnic, cinstit si drept, atunci vei gasi o cale sa iesi din fantana, fara sa simti muscatura dintilor de otel , iar cand valvataia din cuptor o va mistui pe mastera, tu vei fi deja departe. Suficient de departe, cat sa te poti opri, sa-ti astamperi foamea si setea cu perele dulci si zemoase, culese de pe crengile coborate pana la pamant de insusi pomul pe care l-ai curatat de omizi, cu mainile tale.
N-am sa-mi pierd timpul contabilizand sansele pe care le-am impartit celor care mi-au gresit, n-am sa ma amarasc singura urmarind cum si le-au folosit sau irosit.
Asta ma face sa ma simt libera si eliberata de teama ca m-am risipit in iertari fara sens, in sanse acordate nemeritat, in sperante desarte ca mi se va raspunde cu aceeasi moneda.
Cerul instelat de deasupra-mi si legea morala din mine… nu ma ingradesc in judecati limitate si simpliste.
Doar ma ajuta sa ma regasesc, la drumul jumatate.

 Marilena Guduleasa on Oct 24, 2010