Pretul corect

Ca totul are un pret, e deja stiut.
Desi s-au inventat codurile de bare si dispozitivele care sa le citeasca, preturile in cifre rotunjite sau cu zecimale inselatoare tot mai sunt afisate la raft, mari cat toate zilele, ca sa-ti sara in ochi.
Unele sunt fixe, altele ba. Cei nascuti cu un al saselea simt, mercantil, in principiu pot negocia orice. Pot plati un pret mai mic. Ceilalti, mai batuti de soarta, isi indeasa adanc mainile in buzunare, framantand intre degete maruntisul si socotindu-si tematori sansele de a pleca acasa cu “ceva, orice”…
Si totusi exista si preturi ascunse. Exista lucruri spre care ne repezim ca spre niste sample-uri numai bune de insusit, fara sa banuim, sa ne treaca prin minte, ca nota de plata ne va fi varata sub nas exact atunci cand nu ne-am mai putea lipsi de acel lucru, cum nu ne-am mai putea lipsi de propria suflare.
E adevarat ca dragostea e nepretuita, ca fericirea nu se cumpara, ca sanatatea nu-i pe bani…
Ar fi asa de frumos ca Dumnezeu sa reverse asupra celor buni darurile lui, rasturnand peste ei cornul abundentei, plin cu de toate. Gratis!
Dar Dumnezeu e un bun contabil. Iar in perioada taxelor are grija sa-si trimita mesagerii pentru a le incasa, eventual, pentru cei intarziati, cu penalizari.
Ai fost fericit? Vei plati, mai devreme sau mai tarziu, cu o nefericire.
Ai fost iubit? Vei plati la, un moment dat, pretul dragostei impartasite.
Ti-ai usurat sufletul marturisindu-ti o tradare? Vei plati pretul sinceritatii.
Ai mintit? Vei plati pretul lasitatii.
Fiecare clipa pe care o traiesti are pretul ei. Fiecare dorinta implinita va trebui achitata pana la ultimul cent.
Fiecare zambet, cu o lacrima. Fiecare lacrima, cu un dor. Fiecare dor, cu o sfasiere. Fiecare sfasiere, cu o moarte.
Nu cred ca e la fel pentru toti, nu toti chibzuim inainte de a ne varfui cosul, nu toti ne afundam mainile in buzunare.
Unii dintre noi ne repezim, inca din zorii vietii, sa ne infruptam cu de toate, apoi platim, platim din greu, pana in amurgul ei.
Iar altii stam si cugetam pana ce nu mai ramane nimic pe raft, pana ce plecam invinsi spre casa, cu buzunarele pline si cosnita goala.
Sunt momente in care imi vine sa ma lipsesc de tot. In care mi se pare ca as putea trai o viata austera, lipsita de podoabe si focuri de artificii. In care ma simt pagubita, in care am senzatia ca am platit mult prea mult si am primit mult prea putin in schimb.
Imi propun sa nu-mi mai doresc nimic, sa ma multumesc cu ce am, ba chiar sa mai returnez cate ceva, ce nu mi-e chiar imperios necesar.
Si brusc ma pomenesc, in transa, pasind somnambulic spre alte vise, alte dorinte, alte sperante, pe care stiu ca nu le voi putea plati decat amanetandu-mi visele, dorintele si sperantele de-abia achitate, cu pretul anilor mei.
Cine stabileste, totusi, pretul corect?

  Marilena Guduleasa on Oct 14, 2010