Stereo

Inregistrez tot, ca pe banda magnetica. Oriunde as fi, aud si retin tot ce se vorbeste in jurul meu, desi imi vad de treaba si chiar de gandurile mele. Pot sa treaca zeci de ani intre doua intalniri ale mele cu o persoana care mi-a susurat in ureche zgomotul de fond al cine stie carei trebusoare executata mecanic-robotizat, iar eu sa-mi derulez banda cu inregistrarea ilegala si imorala, cap-coada, de parca s-ar fi intamplat ieri.
Aflu, in felul acesta, tot soiul de informatii a caror sursa, desigur, nu mai poate fi identificata vreodata si deci sunt complet nefolositoare, dar se stocheaza in creierul meu, ca folderele in memoria unui computer virusat.
Uneori zambesc larg si salut bucuros oameni care nu mai stiu daca mi-au fost prezentati vreodata, dar despre care stiu amanunte revelate mie intre doua statii de autobuz, sau asteptand stoic la coada de la casa vreunui supermarket din cartierul meu.
Stiu ce numar poarta la papucii de casa soacra cumnatei vecinei mele de palier, fiindca am auzit-o discutand cu vanzatoarea de la raionul de pantofi. Si n-am mai uitat.
Stiu ce paraziti a avut cainele fiului fostului administrator de la asociatia de locatari, fiindca l-am auzit odata vorbind cu tehnicianul veterinar de la cabinetul medical din coltul strazii. Si am tinut minte.
Cand vad ca cineva deschide gura spre mine, imi vine sa i-o astup urgent, fiindca stiu ca tot ce va spune voi tine minte pana la moarte.
Nu ma pot detasa de larma si nu pot savura linistea. Aud toate sunetele din jurul meu. Si sunetele se articuleaza in cuvinte, cuvintele in fraze, frazele in povesti lumesti, gramada toate in capul meu, ca in Turnul Babel.
Reproduc bancuri preluate din mers cu metroul si trec drept spirituala, citesc carti de care “am auzit” si trec drept culta, imi apar interesele cu replici spuse de altii in contexte similare si trec drept ambitioasa si combativa.
Intr-o buna zi am sa ma trezesc intrebandu-ma, banuitor, unde si cand m-am mai intalnit cu mine, cea de acum si cum se face ca nu ne-am mai vazut de atata amar de timp.
Prefer, totusi, sa ma gandesc ca, de fapt, rezonez la viata urbei si a locuitorilor ei. Ca boxa din partea stanga a pieptului meu e conectata la boxa inimii orasului, cu fire si cabluri incalcite, innodate, prin care ritmul se transmite trepidant, stereo, high quality.
Ca rupta, deconectata de stres, de zgomot, de balamucul cotidian, m-as odihni rasuflata si desumflata si singura distractie care mi-ar mai ramane ar fi derularea benzilor arhivate, un fel de “daca doriti sa mai ascultati…. actionati butonul balans”.
Asa ca ciulesc urechile in continuare si strang material de frunzarit pentru vremurile in care usile nu se vor mai deschide “cu peronul pe partea dreapta”. Pentru cand nu voi mai avea rabdare si tutun pentru lecturi grele, esentiale si voi vrea ceva mai usor, mai superficial, mai sumar, mai expeditiv.
Voi sta cu degetul la tampla si ma voi gandi cu nostalgie: oare soacrei i-au venit papucii? Dar cainele, cainele o fi scapat de paraziti?…
Cum “care caine”?! Shnauzerul urias, primit de Titi la a paisprezecea aniversare. Cum “care Titi”? Fiul mai mic al presedintelui, ala care ne incarca factura la intretinere, de l-a dat in judecata nea Misu de la trei si s-au judecat vreo doi ani, ca Misu zicea ca shnauzerul face pipi in balcon si mai si latra dupa dihania blanoasa a lui madam Geta, de scoala tot blocul. Vreti sa stiti “care Geta”?… Dumnezeule!…Dar voi chiar nu auziti nimic din ce se intampla pe lumea asta?!

Marilena Guduleasa on Oct 21, 2010