Vagabondul

“Maidanezul e un caine, care nu se gandeste la ziua de maine,
Iar distractia lui din toate amiezile
E razboiul cu maidanezele.”

Daca nu m-as fi nascut om, as fi fost cu siguranta un maidanez, imposibil de ademenit, imposibil de imblanzit, imposibil de dresat.
Mi-as fi vizitat prietenii impiedicati in lesa, numai la orele mesei si doar ca sa nu-i jignesc as fi acceptat sa servesc o gustare.
As fi trait de azi pe maine, bucurandu-ma de orice cotlon in care incap si in care capriciile atmosferice nu ma ajung.
As fi purtat blana scurta, sa-mi pot scutura lesne puricii din ea si cand toata lumea s-ar fi indeletnicit cu munca, eu m-as fi tolanit lenes si nesimtit la soare, in mijlocul drumului, tresarind in somn, ca si cum as urmari o pisica.
Mi-as fi urlat disperarea in miezul noptii, cu botul spre luna, cu ochii umezi. As fi uitat totul a doua zi, cand rutina raziei pe la tomberoanele din cartier mi-ar fi scos dinainte un ditamai osul de ros.
Mi-as fi ingropat comorile si mi-as fi marcat teritoriile cu izul meu inconfundabil de libertate, de neatarnare.
M-as fi putut lupta in parte pentru viata mea, coltii mei ar fi sfasiat, falcile ar fi strivit, coama zburlita leonin ar fi inspaimantat.
Dar as fi stiut si sa multumesc din priviri, sa ma daruiesc unei mangaieri, sa-mi dau moartea pentru cel care ma primeste in viata lui fara sa ma judece, fara sa incerce sa ma priponeasca, sa ma lege, bleg, de un cotet si o farfurioara cu apa.
Iar cand ar fi fost sa mi se apropie sfarsitul m-as fi ascuns, departe de tot si de toate si m-as fi intins, cu botul uscat, pe labele mele fara putere, sa visez pana la sfarsit cum copiii arunca in mine cu pietre, cum batranii imi intind din bucata lor de paine, cum vagabonzii se strang langa trupul meu viu, sa se incalzeasca.
Dar m-am nascut om si legile omenesti nu permit asa ceva. Trebuie sa inveti echilibrul pe doua picioare, graiul articulat, buna purtare, trebuie sa inveti sa zambesti si atunci cand te doare si sa nu urli niciodata la luna, daca moda nu-ti impune camasa de forta.
Sa-ti alegi propriul tau stapan si sa-l slujesti devotat, sau sa te lasi ales si exploatat, pana la ultima suflare.
Sa ai o agenda, un program, un plan de actiune bine pus la punct, sa fii pregatit sa platesti orice abatere, sa ispasesti orice scapare, sa fii tras inapoi de lesa invizibila, tocmai atunci cand credeai ca ai reusit sa te smulgi din ea.
Iar daca totul ti se pare o prefacatorie, daca te incorseteaza dogmele, daca te innebuneste fatarnicia, daca urla in tine disperarea si lesa iti lasa urma de sange inchegat pe grumaz, asteapta cu urechile ciulite intunericul. Asteapta ca toti cei carora le-au cazut coltii in tarana lasitatii si a poltroneriei, cei carora coama leonina li s-a pleostit de-atata balsam si coafat cu peria , cei care nu mai stiu decat sa sopteasca pe la colturile existentelor lor, marunte, inghesuite in destine de carton, sa mearga la culcare, sa se ascunda infricosati de umbrele pe care nu le recunosc, de propriile lor umbre, de umbrele a ceea ce ar fi putut sa fie.
Vei putea iesi in lumina alba a lunii, sa-ti ridici fruntea spre cer, ochii spre stele, mainile spre necuprins si sa te simti iar liber, liber sa strigi, sa musti, sa iubesti, sa te tavalesti, sa te ridici, sa te scuturi. Liber sa-ti traiesti viata asa cum traversezi o strada aglomerata, printre claxoane de masini, printre injuraturi si huiduieli, inconstient si fara sa-ti pese de scrasnetele rotilor, ale franelor, ale pericolului de moarte. Aplaudat, daca totusi ai reusit sa ajungi pe trotuarul celalalt.
Nu conteaza cat de tare te mai strange costumul pe la subsuori, sau cat de apretata ti-e camasa, daca te mai poti lepada de ele, daca te mai poti elibera din stramtoarea lor, daca nu ele insemni “tu”, daca mai esti sub ele…
Superb vagabond al vietii tale, salbatic, neimblanzit, imposibil de dresat…

Marilena Guduleasa on Nov 14, 2010