Alibiul

De ce o alesese pe ea? Probabil fiindca o stia mai slaba. Mai proasta, hai s-o spunem pe sleau.
Urata nu era, toanta nici atat, terminase si ea o facultate si chiar daca nu ca sefa de promotie, cine isi poarta diploma pe frunte? Toata lumea stie cum se luau notele de zece si cum fetele ca ea, cuminti, in banca lor, fara fite si aere de mari intelectuale, care nu se inghesuiau in tot felul de cercuri si asociatii studentesti unde numai referate nu se discutau, invatau pentru un opt de sarea camasa de pe ele si de-abia il luau si pe ala, ca aveau prezenta buna si conspectau tot ce li se dadea, toate tampeniile alea de cursuri . Asa se face ca n-a avut timp nici de distractii, nici de chefuri prin camin, nici de prostit cu baietii prin colturi. S-a trezit licentiata, ca habar n-are incotro sa o ia, in timp ce mai toate erau aranjate deja cu vreo colaborare care s-ar fi putut transforma in ceva stabil, ea a trebuit sa accepte un post de secretara, asistent manager, titulatura cu care a inchis gura alor ei, dar pe care ii era rusine sa si-o declare fostilor, ca-i radeau in nas, ca niste nesimtiti.
Job de la 9 la 5. Timpul trecea greu la birou, dar de-abia se tara in restul zilei. Bani putini, ce sa tot bati magazinele, ca sa te zgaiesti la vitrine. Se lasase si de fumat, tot din cauza asta. De citit i se acrise in facultate si prinsese si ura pe carti. Stateau s-o sufoce si acasa, le tinea mai mult ca sa se vada ca era ceva si de capul ei, cand mai venea cineva in vizita, de la tara, si se minuna ca de-o ciudatenie: fata asta de-aia s-a prostit asa, de cata carte a facut, si la ce i-o fi folosit, ca altele la varsta ei au barbat, copii, au pus si ceva carne pe ele, ea se usuca saraca pe picioare. Nu i-o fi urat, asa?
Ii era urat, cum sa nu-i fie. Le mai zicea ea, intr-o doara, ca n-are chef de maritis, de spalat, de calcat si de sters plozii la fund, acum e vremea ei, sa-si traiasca si ea viata. Care viata? Ca nici telefonul nu-i mai suna, decat din greseala si o data chiar si-a fixat o intalnire, cu o voce groasa si putin ragusita care a zis ca, daca tot a gresit numarul, ce-ar fi sa incerce sa repare greseala asta si data viitoare cand o suna sa fie intr-un ceas bun.
S-a dus, a asteptat douazeci de minute pana sa-si dea seama ca vocea purta un lant gros de aur la gat si un ghiul pe degetul mic, cu care se scobea preocupat in ureche. A facut stanga-mprejur si pana acasa i-a batut inima in timpane. Tot i se parea ca se tine dupa ea.
Pe Ana a intalnit-o la o prezentare, ceva cu pliante colorate si cocktail, unde se plictisise ingrozitor, ca n-avea neam habar despre ce se discuta acolo, gadget-urile n-o pasionasera niciodata, dar tot o bateau la cap matusile ca daca nu iese din casa, n-o s-o peteasca nimeni la usa, poate doar Martorii lui Iehova.
Se dusese si toata lumea era grupuri-grupuri, sau perechi, sau bisericute, luase un pliant, de fapt ii fusese varat in mana de la intrare, bause un suc, ca-i era sete si se pregatea sa se retraga discret spre usa. “Discret”, un fel de-a spune, ca n-o bagase nimeni in seama. Asa credea, dar la usa a oprit-o Ana, volubila, exagerat de vioaie, parca n-o prindea aerul de stengarita trecuta de prima tinerete, in primul moment s-a zapacit si s-a smucit, convinsa ca o confunda.
Pe urma si-a amintit. Fusesera colege. O s-o intrebe unde lucreaza, daca s-a maritat, care mai e viata ei si deja simtea ca incepe sa se enerveze. Nu, nu mai stia nimic de nimeni. Nu, nu s-a casatorit. Nu, nu are copii. Nu, nu si iar nu.
N-a intrebat-o nimic. A invitat-o la o cafea si au stabilit sa se vada a doua zi, si-au schimbat telefoanele, adresele si s-au pupat pe obraz. Din varful buzelor rujate.
Si s-au tot intalnit de-atunci. Cam o data pe saptamana. Gasisera un loc al lor, convenabil, mai aproape de serviciul ei si la o distanta oarecum egala de casa Anei. Isi rupea o ora pe saptamana din iuresul vietii ei ultraocupate, in care inghesuise un barbat mai mereu absent, doi copii la varste dificile, cand trebuie sa stai cu ochii pe ei sa nu o ia razna, un job stresant, cu deadline-uri si targete si raportari din ora in ora, ce mai, facea un slalom urias ca sa isi bea cafeaua, mereu in aceeasi zi si la aceeasi ora, cu o prietena care oricum n-avea nimic mai bun de facut.
Asta i se paruse suspect de la bun inceput, prietenia asta reinviata, cand de fapt ele nici nu fusesera vreodata prietene. Dar isi spunea ca probabil se tampise de atata izolare, devenise banuitoare, suspicioasa, se salbaticise. Ana era draguta si vesela si intr-o zi i-a prezentat un coleg de munca. Fusese o intalnire neasteptata, tipul o bagase in seama, se interesase de ea, o ascultase atent si in ziua aceea ceva parca se trezise in ea, un sentiment ciudat.
O intrebase pe Ana, in saptamana care urmase, despre el, iar ea avusese un zambet asa, nu stiu cum, din nou i se paruse ceva, din nou alungase parerea. Tipul chiar ii placuse si el o placuse, in orice caz, nu-i ramasese indiferenta, iar ea chiar se gandise ca poate Ana pentru ea l-a invitat in ziua aceea la cafea.
Dar el aparea si disparea si orice incercare de a scoate ceva de la Ana, ramasese fara sorti de izbanda.
Se intalneau asa, in trei, mereu in trei, mereu in acelasi loc si la aceeasi ora.
In toamna, jucaria s-a stricat. Sotul Anei s-a intors acasa si ea a inceput sa fie din ce in ce mai ocupata. A amanat o intalnire, apoi inca una, apoi n-a mai sunat deloc si in final nici n-a mai raspuns la apelurile ei.
Nici ea n-a mai insistat, nu era obisnuita sa insiste, revenise la viata ei dinainte si nu se mai gandea decat rareori la colegul Anei, isi reprosa ca nu fusese mai insistenta atunci cand inca se mai putea, simtea ca s-ar fi potrivit, ar fi putut iesi ceva din asta.
Si a continuat sa mai fabuleze asa, si o parte din iarna.
L-a intalnit, absolut intamplator, cum se intampla ca viata sa bata filmul, la o serbare a unei finute, un fel de carnaval, piesa de teatru, ce-o fi fost. Nu se astepta sa dea de el in sala plina de parinti, bunici, unchi, matusi, aparate foto si camere de filmat, zumzaiala, foiala, balamuc.
A pus pe seama surprizei stanjeneala. N-a apucat sa-l intrebe nici ce mai face, nici ce mai stie de prietena disparuta.

“- Tati, mi-a cazut coronita!”

“-Sotul Anei pleaca peste doua saptamani inapoi. Daca mai vrei sa ne ajuti, am sa-i spun ca ne-am intalnit, sa te sune. Stii, pentru ea e mai greu decat pentru mine, eu ma descurc, dar ea…, sotul ei e …, intelegi…”
Nu, n-a inteles de la inceput. A cerut explicatii, a insistat. S-a suparat. A refuzat. A acuzat. Ca s-au folosit de ea, ca daca ar fi stiut de la bun inceput, asa cum ar fi fost normal, asa cum ar fi fost cinstit…
Dar, poate ca au si matusile dreptatea lor, in fond, ea nu a facut nimic rau. Doar a mai iesit si ea din casa. Cu o fosta colega, aproape prietena, la o cafea.
Si spre deosebire de Ana, ea nu trebuie sa dea socoteala, nimanui…

Marilena Guduleasa on Mar 21, 2011