Consolari

S-au inventat multe tertipuri care sa te faca sa te simti mai bine. Ar fi interesant daca cineva s-a gandit vreodata la o antologie, care sa le cuprinda pe toate. Una pe sectiuni, unde la “Femei urate” ai gasi deja celebra “Frumusetea vine din interior”, sau la “Prostie” – pe cea care face trimitere la “inteligenta nativa”. Sigur, nu sunt lipsite complet de profunzime, asa cum nici de umor nu sunt lipsite. In special de umorul fin, ironia sfichuitoare a celui care ti le serveste, exact la momentul oportun.
“Nu-i vina ta”, am spus-o cel mai des, in fata disperarilor si smocurilor smulse dintr-un scalp, el cu adevarat “nevinovat” de situatia creata, problemele gasindu-se in mod fatal mai jos, inspre circumvolutiuni, sau inspre lipsa lor.
“Totul trece”. Slava Domnului, altfel am trai o criza a venelor intacte.
“Firea de artist” scuza neputinta fixarii intr-un tipar, oricare ar fi el. N-are, desigur, nimic de-a face cu munca asidua, constiinciozitatea, seriozitatea, concentrarea care caracterizeaza de fapt artistul. Are, in schimb, de-a face cu labilitatea emotionala si uneori chiar psihica.
“Visatorului” i se permite sa traiasca pe spinari telurice. In timp ce grumazul purtatorului se infige hotarat in jug, idealistul umbla cu gatul eliberat de povara capului, inaltat, hat, in nori, ca un balon cu heliu.
“Daca nu-ti convine, poti sa pleci oricand”, e doar jumatate de adevar. Cealalta jumatate: “… daca-ti da mana”.
“Fii tu insuti” merge la pachet cu “Nu trebuie sa te iubeasca toata lumea, doar cei care conteaza”. Spuse de obicei, spre consolare, unor introvertiti carora nici musca nu le mai bazaie prin preajma.
“N-ai motive sa te plangi” inchide gura oricui. Si se asorteaza de minune cu “Ia partea buna a lucrurilor”.
Preferata mea: “Putea sa fie si mai rau”. Evident, pentru cineva dotat cu un minim de imaginatie.
“Ce-i al tau,e pus deoparte”. Sau “mai departe”, de-aia nu bati pana acolo.
“Nu esti singurul care trece prin asta”. Recuz: n-oi fi singurul, dar pe mine ma doare mai tare.
Sunt oameni care nu se pot consola si care nu pot fi consolati. Orice le-ai spune, cade pe-alaturi. Nu rezoneaza la compasiunea nimanui. Se tanguie vesnic, descurajand orice incurajare.
Nu stiu cum sa-i ajut. Nu stiu cum sa ma ajut, atunci cand il iau pe “Nu” in brate si refuz cu obstinatie sa vad partea plina a paharului. Pusa atat de bine in evidenta, de jumatatea lui goala…

Marilena Guduleasa on Jan 31, 2011