Guaranteed for life

Daca ar fi sa ma iau dupa revistele pentru femei sau emisiunile care toaca marunt problemele de cuplu, recompunand din cioburi casnicii facute praf, doar pentru a le destrama, inca o data, sub privirile noastre voyeriste, cei mai mari dusmani ai vietii fericite “in doi, in trei, in cate cati vrei” ar fi, neaparat in aceasta ordine: obisnuinta, monotonia, rutina, plictisul si, Everestul despartirilor, lipsa de comunicare.
Suntem indemnati sa ne transformam viata intr-un circ ambulant, sa dansam pe sarma hula hoop, sa ne costumam, sa socializam pana la epuizare cu oricine s-o mai gasi dornic sa hahaie, sa topaie, sa se distreze isteric, ca sa alungam ,cu mult zgomot si mult tam-tam, Monotonia.
A-l cunoaste pe celalalt pana la identificarea absoluta cu propria ta persoana se cheama ca a devenit previzibil. Cine se vrea previzibil, cine e atat de nebun incat sa spere ca intr-o zi nu va mai fi nevoie sa ceara, sa explice, va fi inteles dintr-o privire, nu stie ca-si doreste, de fapt: sa sugrume interesul partenerului.
Cine se strecoara gol in pat, fara accesorii, jucarii, artificii si petarde, nu o face decat ca sa-si sufoce de plictiseala jumatatea.
Trei mese pe zi, in familie, aceleasi discutii: “ce-ati facut azi, cum ti-a mers la scoala, ce s-a mai intamplat la serviciu”, asta-i rutina, e penultima treapta. Deja becul rosu palpaie, alarma la familia X, ce plictisitor, ingrozitor ca nu-si dau seama, par chiar multumiti executand ritualuri, astora cand sa li se mai faca dor unii de altii, daca stau tot timpul impreuna?!
Si tacerea. Uite-i, ca nu-si mai vorbesc. De parca si-ar fi terminat toate cuvintele si ar fi epuizat toate subiectele, bineinteles ca nu asta se intampla si in afara casei, dincolo de pragul usii ce volubili sunt, spirituali, sclipitori in conversatie.
Incet-incet, viata, emotiile, interesul se muta dincolo. Dincolo de rutina, dincolo de obisnuinte, dincolo de plictiseala. “Dincolo”, toti cei care vin aduc fragmente interesante, incitante din propriile lor rutine si monotonii. Si tu participi tot cu asta, ca de fapt e tot ce ai. Toate cuvintele salvate acasa le risipesti in afara ei. Toata spontaneitatea. Tot. Ca doar nimeni nu e o sursa inepuizabila de glume, de gaguri, de poante. Intr-un auditoriu larg se va gasi mereu cineva, macar o singura persoana. care sa nu-ti mai fi auzit repertoriul. Care sa te considere amuzant, original.
Cea mai dorita acceptare e a celor care vin dinafara zidurilor cetatii. Acceptarea celor din interior, ca si dragostea lor, ca si intelegerea, ca si devotamentul si sacrificiile sunt de la sine intelese. Sunt garantate. Sunt in afara discutiei.
Ni se pare firesc ca parintii sa ne fie alaturi, orice s-ar intampla. Ni se pare normal ca si copiii nostri sa aibe incredere in noi, orice-ar fi. Nu punem sub semnul indoielii glasul sangelui. Cand vine vorba de familie, ne imaginam ca, oricat de mult si de departe ne-am risipi, tot ne vom aduna, la nevoie, ca bobitele de mercur. Apa vie.
Dar strangem atata frustrare si durere daca cel pe care l-am ales sa ne stea alaturi, la bine si la rau, pana ce moartea ne va desparti, se poarta exact la fel. Se simte aparat de legatura liber consimtita si se poarta de parca nimic n-ar putea sa o ameninte. Nu cu adevarat.
De ce ti se cuvine dragostea parintilor, chiar daca nici pe departe nu esti fiul dorit si visat? De ce copiii, adusi pe lume fara sa le fi cerut cineva acordul, trebuie sa ne iubeasca, indiferent daca suntem prezenti sau absenti in viata lor, buni sau rai, priceputi sau diletanti?
De ce, atunci, n-ar avea aceleasi drepturi si cei carora chiar asta le-am si promis: ca o sa-i iubim, neconditionat?
Sunt ei vinovati ca ne-au crezut?
Si nu tot asta ne-am dori si noi, sa nu ni se retraga niciodata ceea ce ni s-a daruit, intr-o zi in care “maine” era foarte departe si singura clipa care conta era cea prezenta?
Ar fi, oare, posibil, cu toata buna credinta , sa ne dorim cu ardoare exact ceea ce nu suntem in stare, nu concepem, n-am putea niciodata sa oferim, la randu-ne: garantia pe viata?…

Marilena Guduleasa on Jan 27, 2011