Te temi de farmece?
Un documentar despre moroii din Bulzeștii lui Sorescu. Țărani cu televizoare color în odăile bune, cu medic de familie, cu școală în sat, cel puțin primară, cu drumuri desfundate, nu în ultimul rând cu biserici și preoți duhovnici care să le ușureze sufletele de păcate, încă mai cred în strigoi și încă mai practică ritualuri satanice prin cimitire, noaptea, la adăpostul întunericului.
Am auzit și eu de obiceiul dezgropării mortului și înfigerea unui țăruș ascuțit în piept și tot prin părțile Olteniei. Acolo oamenii nu stau la discuții. Dacă se abate molima asupra vitelor din ogradă sau li se îmbolnăvesc copiii și dacă au avut un deces recent în
Ce face si ce este o femeie puternica?
Am momente când îmi vine să mă trântesc cu fundul de pământ ca un copil râzgâiat și să mă zvârcolesc până obțin ce vreau.
Altele, când am chef să-mi dau ochii peste cap și să leșin în brațele cuiva. Iar altele, mult mai dese, când îmi blestem zilele că nu m-a făcut și pe mine mama mai prostuță: ar fi mers la pachet cu neajutorarea și n-ar mai fi trebuit să le iau în piept vitejește pe toate, de una singură.
Fiindcă o femeie e tot o femeie, cât ar vrea ea să se creadă ori să se simtă egală cu bărbații, cât
Can you handle the truth?
Dintr-una, într-alta, ajungem să discutăm și despre chestii mai delicate. Cum ar fi: dacă aș pleca de-acasă și mi-aș lăsa laptopul deschis, conectat la Facebook, mi-ai citi mesajele, ai scotoci prin arhive?
Nu-mi vine la îndemână s-o mint, așa că iau o pauză mai lungă, sugestivă. Știu că m-aș simți tentată.
N-aș pândi-o să iasă din casă, ca să mă năpustesc pe unealta diavolului, dar dacă m-aș împiedica de ea și dacă ceva mi-ar atrage irezistibil atenția în direcția aceea… Nu sunt foarte sigură că aș rezista. O asigur de ce n-am făcut și n-aș face niciodată (sau cel puțin acum, în etapa asta a
La margine de București
De câte ori mă întorc pe strada pe care am crescut trăiesc aceeași senzație, pe care trebuie să fi trăit-o Gulliver ajuns în Lilliput. Simt că invadez cu călcătura mea uriașă un univers delicat, perfect conservat într-o buclă a timpului: vremea copilăriei mele.
Este inexplicabil, fiindcă locurile s-au schimbat mult, s-au ridicat în unele locuri vile cochete, cu cel puțin un nivel mai înalte decât fostele căsuțe de mahala bucureșteană și care domină acum peisajul aproape gata prefăcut în “cartier rezidential”.
Eu am crescut “la margine de mahala” și nu mi-e rușine s-o recunosc, dimpotrivă. Era un univers patriarhal acolo, cu totul special, evocat splendid, nostalgic, de cântecele lui
Cat de departe?
Un reportaj al unei televiziuni prahovene, intitulat cam ireverențios “Vax populi”, ilustra într-un mod comic, absurd, dar și cât se poate de realist, cultura religioasă a maselor. Semnificația Paștelui și a Crăciunului nu erau cunoscute de 90% din respondenți. Adamșieva, luați la pachet, ca o entitate comună. Un adevărat dezastru.
Trei sferturi dintre cunoscuții mei care postesc, în timpul postului se îngrașă. Trăiesc experiența asta obsedați de mâncare. Urmăresc cu mai multă sfințenie dezlegările la pește, decât purificarea spirituală. Postul seamănă oarecum cu o dietă autoimpusă, în timpul căreia simți că ai pierdut din greutate datorită senzației de foame, dar când te sui pe cantar vezi că acul n-a
Cuvant înainte
Toate începuturile mele au fost anevoioase. Mi-ar plăcea să am mai multă încredere în mine, dar lipsa aceasta e compensată uneori de încrederea pe care cei din jur mi-o acordă, nu știu nici eu de ce, și care mă obligă să mă mobilizez, să îmi pun papucii invers și să merg înainte, chiar și atunci când mi-ar veni să fac stânga-mprejur și să o rup la fugă îndărăt.
Blogul acesta este, de fapt, un proiect mai vechi al lui Dan, agentul meu literar și mai nou administratorul meu de site. Glumesc, desigur. Oricum, tot ceea ce se vede e munca lui, tot ceea
Recent Comments