Pune mana, muta-ti gandul!
Sunt câteva teme obsedante pentru femei, încă de la grădiniță: mă iubește, nu mă iubește, și dacă mă iubește o să mă înșele, și dacă o să mă înșele o să mă părăsească, și dacă o să mă părăsească se va mai întoarce vreodată la mine, și dacă nu se va mai întoarce am să mă mai îndrăgostesc vreodată, și dacă am să mă îndrăgostesc am să fiu iar iubită, înșelată, părăsită?
Există suflete pereche, există marea, sfânta, unica dragoste sortită pentru fiecare, și dacă există cum poți să fii sigură că ai găsit-o, și dacă ai găsit-o cum să faci să n-o pierzi, și dacă o pierzi, ce
Al treilea act
Am vrut sa fiu artista… canta Olimpia Panciu, cand eram eu foarte mica. Si eu, dupa ea.
Mai tarziu au venit cei 4 ABBA cu Thank you for the music si ciuleam urechea sa prind versul acela mi-nu-nat, in care Agnetha, idolul meu dintotdeauna si de pretutindeni, marturisea cu emotie:
I was a dancer before i could walk,
I began to sing long before i could talk….
Si-am continuat sa visez, pana am descoperit teatrul si m-am indragostit iremediabil. Si-am vrut sa fiu si actrita, o vreme.
Mai cu seama actrita am vrut sa fiu, dar nu ca sa ma joc, nu am privit si nu
Happy Birthday to Me!
… and may all my dreams and wishes come true.
Anul acesta m-am pomenit, încă de la începutul lui, fără dorinţe. Aşa, dintr-o dată, am realizat, nu că nu mi-ar mai trebui nimic, sau că mi-aş fi bifat toate targetele, dar că nu mai simt nevoia să mi le ordonez, fie şi mental, pe o listă de priorităţi.
Mi-aduc aminte că şampania, cu toate bulele ei (plus artificiile şi uralele cu care speram să-i băgăm Anului Nou minţile în cap, să nu se pună cu noi ca şi anteriorul) reuşiseră să mă euforizeze suficient cât să nu-mi mai pese de nimic. Totuşi m-am străduit să găsesc o dorinţă, să
Safe love
Câtă vreme “ai pe cineva”, sau relația în care te afli nu-ți ridică mari semne de îndoială, prietenul cel mai bun rămâne prietenul cel mai bun și-atât. E singurul care te-a văzut, în afara soțului sau a iubitului, cum te dai jos din pat dimineața ciufulită și nefardată și singurul – tot în afara celui dintâi – alături de care ți-ai băut cafeaua în pijamale ponosite, într-o zi de vacanță în care ați împărțit – toți patru, sau toți trei, sau toți cinci – aceeași cameră, același cort, aceeași saltea de plajă sau același sac de dormit.
I-ai plâns pe umăr și te-a consolat fără să pară
Cum se nasc poreclele
Bătută în cuie pe poarta țărănească din lemn a finului, o carte de vizită aurită: Curici Ion. De ce-ai mai avea nevoie de o poreclă, când te cheamă Curici?! Ca să intri în rândul lumii!
… continuarea o gasiti aici
Cei mai dezinvolti – actorii!
Cei mai dezinvolti – actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice
Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!
Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.
Oricât ar părea de sinistru şi de neverosimil, în casa unor vecini din copilărie
Stapani ai contrariilor
Am scris timp de aproape patru ani un blog la care n-am avut decât vagi drepturi de administrator. Comentariile nu erau moderate, intrau de-a valma şi tot ce puteam eu să fac era să le şterg pe cele care mă agasau, nu erau la subiect, încercau sub o formă sau alta o reclamă gratuită, ori aveau un potenţial agresiv faţă de ceilalţi cititori care comentau. Pe cele care mă criticau, pe bună dreptate sau nu, nu le ştergeam niciodată.
Mai ales în perioada de pionierat, când mi se părea că mi-ar fi util să plec urechea şi să casc ochii la ce zice lumea,
The point
Undeva, prin adolescență, chiar înainte de examenul de treaptă, pe una dintre prietenele mele a apucat-o brusc o criză existențială. Mai exact a avut revelația zădărniciei: la ce bun, zicea ea, să-ți mai faci planuri, să te mai zbați, să mai dai, iei sau pici examene, să te mai amorezezi și să-ți mai treacă, să te mai scobori în fiecare dimineață din pat și să-ți mai fasonezi mutra în oglindă, dacă până la urmă tot se vor sfârși toate, pentru toți la fel, în uitare. Ce rost mai are să trăiești, dacă tot ai să mori?
Discuția se purta în minunații oldies but goldies
Divortul nu dureaza trei ani
Am cunoscut destule cupluri care, deşi despărţite sentimental, legal, moral, cum vreţi s-o luaţi, au continuat ani la rând să stea împreună, uneori sub acelaşi acoperiş, alteori la zeci de kilometri distanţă, fără să aibă totuşi zvâcul acela de-a o apuca pe un drum nebătătorit. Până la urmă au făcut-o, dar nu din proprie voinţă, cât împinşi de absurdul situaţiei.
Nu-i mereu vorba despre curaj, uneori separarea tergiversează din motive obiective: nu-ţi poţi lua tăgârţa-n spate aşa, oricum, mai ales când ai şi copii. Iar alteori (de cele mai multe ori) tergiversează divorţul în sine: ba nu se prezintă una din părţi, ba cere amânare, ba una s-au înţeles acasă în
Acolo, departe
Patruzeci și cinci de ani de comunism și-au lăsat amprenta. De un sfert de secol s-au deschis granițele, dar noi tot ne gândim că “afara” e mai bine. Markerul reușitei în viață este să-ți croiești o altă soartă, cum spune și imnul nostru, dar nu aici, ci oriunde în altă parte.
Și nu zic că-i complet greșit. Că e vorba de studii, de un schimb de experiență, pur și simplu de o călătorie până la capătul lumii, n-are cum să-ți strice.
Dar când vine vorba de a te stabili, a te așeza, a te rostui, îmi vine în minte o întrebare:
Recent Comments