Ne mai distram mult pe seama perlelor de la Bacalaureat?
Sunt întru totul de acord că există nişte reguli de redactare a unei scrisori de intenţie, a unui eseu. Dar în şcoală aceste reguli sunt predate sub forma unui şablon. Se folosesc nişte exprimări stas, care se regăsesc în barem, iar nefolosirea lor duce la depunctare. Nici nu poate fi vorba despre creativitate. În ceea ce priveşte motivaţia, cu foarte puţine excepţii, este una destul de clară pentru mine: pare mult mai facil să copiezi de pe net un eseu drăguţ, cum sunt cu miile, decât să te pregăteşti serios pentru un examen de admitere, la care să toceşti două-trei manuale din scoarţă în scoarţă.
(Continuarea, pe Catchy.ro)
Hai, ca nu suntem Maica Tereza…
Dar, vezi, mai sunt şi întâmplările acelea din categoria grea, care te copleşesc, te covârşesc, te cam terfelesc, de te fac una cu pământul. Să spui despre ele că le-ai uitat, parcă sună a ipocrizie. Să spui că le-ai iertat, parcă totuşi Maica Tereza, biata de ea, se duse lăsând în urmă o moştenire, pas moştenitori.
Mai cinstit mi se pare să recunoşti deschis că, asta e, ai și tu limitele tale omeneşti. Că singura posibilitate (incertă şi aceea) de a uita cu adevărat este să nu mai dai faţă cu cel care ţi-a călcat pe bombeu, exact pe bătătura a mai dureroasă. Că orice despărţire e ca o moarte şi
Unde se termina dragostea
Spunea Aurora Liiceanu odată… mi-a rămas în minte, fiindcă m-a și amuzat, m-a și întristat: toate domnișoarele acelea care bat bulevardele, cluburile, care apar la televizor în tot felul de emisiuni inepte, fluturându-și silicoanele și țuguindu-și botoxul, n-au nici ele, cum nici fetele simple, de la țară (sau de la oraș, totuna) alt gând, decât să se mărite. Să-și găsească, nu marea dragoste, că toate știu (știm) că ăsta e un vis frumos și trecător, cât un bărbat care să le ia sub aripa lui protectoare, un om de treabă, serios, de familie, pe care să-l aștepte cu masa pusă, căruia să-i nască un copil – poate
Ce-ai face pentru un milion?
În privința vieților noastre suntem exact ca niște constructori contractați, care lucrează cu materialul clientului. Chiar în situația în care suntem excepțional dotați, resursele materiale sunt cele care ne hotărăsc în cele din urmă succesul, reușita.
(Cititi tot aici: http://www.catchy.ro/ce-ai-face-pentru-un-milion/60564 )
Bonjour, tristesse!
https://www.youtube.com/watch?v=BOByH_iOn88
Sunt încă nişte copii, dar vorbesc despre dragoste, despre fidelitate, despre devotament şi încredere. Bineînţeles că nu se pot fixa într-o relaţie. Bineînţeles că dragostea pe care o experimentează ei este doar un preludiu al celei adevărate, care va veni mult mai târziu. Nimeni nu va scăpa. Iar dacă nu va veni, o vor inventa, fiindcă nimeni nu poate trăi fără să moară măcar o singură dată de dor, apoi să renască din cenuşa acelei iubiri purtând stigmatul ei ca pe un trofeu, ca pe un certificat de maturitate.
Ca şi cei de la adunările alcoolicilor anonimi (sau dependenților de diverse lucruri care
Pentru o viata sanatoasa
Două sunt miturile cele mai vechi şi mai uzitate la români, care amestecă într-un mod foarte ingenios şi neaşteptat (pentru alte popoare) două dintre cele mai plăcute îndeletniciri ale rasei umane: sexul şi mâncatul.
Dacă Elizabeth Gilbert a lansat cu mare succes şi priză la public “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, românul, mai pragmatic, zice: “Dragostea trece prin stomac”. Şi tot el mai spune şi: “Pofta vine mâncând”.
Acum, să ridice primul/prima piatra cine n-a experimentat vreodată în viaţa lui, voit sau forţat de împrejurări, fie abstinenţa, fie dieta prin înfometare. Există şi o parabolă, de la Anton Pann citire, cu măgarul lui Nastratin Hogea, care taman când să se-nveţe fără
Si fetele se futeaza
Dan era tartorul lui Vlăduț, el îl învăța toate prostiile. Cum a fost atunci când îl auzise cântându-i de jale lui Dumitru, care cică murise în baie, cu mâna pe…
- Pe ce, mamă, pe ce?
- Pe oaie. Cu mâna pe oaie, încercase maică-sa s-o dreagă. Că ea se scălda în sudori reci numai la gândul că o să meargă la grădiniță și-o să-l apuce pe-acolo să se producă artistic. (citiți tot aici)
Poți fi și doamnă, și gospodină, și…
Eu ştiu că te îmbraci, te machiezi şi îţi ciufulești sau cuminţeşti buclele pentru tine. Ca să-ţi placă ţie de tine, să te simţi bine în pielea ta. Ca să ai încredere în tine şi ca să capeţi curaj. Dar dacă nimeni nu întoarce capul, dacă nimeni nici nu tresare, nici nu-ţi zâmbeşte, dacă şuvoiul de lume se desparte în dreptul tău ca în faţa unui obstacol şi-şi adună apoi mersul dinapoia ta, lăsându-te într-o oază de singurătate şi de tristeţe, vreau să-mi spui dacă mai contează că ai îmbrăcat cea mai frumoasă rochie, pe sub care ţi-ai pus cea mai fină lenjerie.
Confession of a Workaholic
Zilele trecute mă gândeam că nu știu să existe om pe lumea asta, mai nemulțumit de el însuși decât sunt eu. Atât de nemulțumită, încât și laudele mă indispun, și vorbele bune. Parcă nu m-aș strădui suficient să mă autodesființez, există încă persoane care au impresia că lumea îmi stă la picioare, sau, dacă nu-mi stă, ar trebui. Ei, uite că, după mine, n-ar trebui deloc să fie așa.
Mi se pare foarte curios că exact cei care-mi sunt mai apropiați și-ar trebui să aprecieze altfel caznele mele, tocmai ei au impresia că nu fac destul. Că nu mă “înfig” mai tare, mai exact.
Ideea este că de zbătut
Recent Comments