Cred si nu cred
… În justiția divină . Nu cred că o fapta rămasă nepedepsită pe lumea asta , va fi răscumpărată într -o lume virtuală , de unde încă nimeni nu s-a mai întors să spună cum merg treburile pe-acolo. Dar nici că odată cu ultima suflare s-ar prescrie toate fărădelegile , nici asta nu cred. Cred totuși că orice pas alăturea cu drumul își va produce efectele în timp . În timpul ăsta , în care trăim, nu într -altul. În euforia momentului s-ar putea să nu simțim că talpa nu mai face priză cu solul și că ne cam ducem la vale, doar se știe câtă
De maine, de luni…
Ne luăm mereu avânt să ne împlinim măcar un strop, cât un fir de neghină, destinul, ceea ce ne-a fost cu adevărat menit. Prea puţini dintre noi pot sta drept dinaintea conştiinţei lor şi să-şi spună privindu-se adânc în suflet: ăsta-s eu, cel adevărat, cel întreg, aşa cum am fost lăsat, fără măşti, fără fard, fără schimonoseli. Încercările disperate de a ne potrivi după chipul şi asemănarea celor între care, de voie ori de nevoie, trebuie să ne găsim şi noi un loc, ne transformă în nişte clone bezmetice. Căutăm fericirea în alţii, la alţii. Şi-n ceas de mare amărăciune şi adevăr ne promitem: “de mâine, de luni…”
Niciodată de azi, de
Wishful thinking
Un text publicat în noiembrie 2012, încă foarte actual. And will always be!
* * *
Să port o dată o rochie de seară, lungă, cu trenă. Să fiu suplă, majestuoasă, misterioasă și toate privirile să fie ațintite spre mine. Sau o pălărie cu voaletă asortată cu mănuși lungi, peste cot și țigaretă slim superlong.
Să îmi cânte mariachi zgomotoși o serenadă sub balcon, iar eu să îi ascult ascunsă pe după perdele. Să ies apoi să le mulțumesc și toată lumea să aplaude.
Bărbatul care m-a curtat rabdător, în cel mai old fashion way cu putință, să îngenuncheze la picioarele mele și
Bonjour, tristesse!
https://www.youtube.com/watch?v=BOByH_iOn88
Sunt încă nişte copii, dar vorbesc despre dragoste, despre fidelitate, despre devotament şi încredere. Bineînţeles că nu se pot fixa într-o relaţie. Bineînţeles că dragostea pe care o experimentează ei este doar un preludiu al celei adevărate, care va veni mult mai târziu. Nimeni nu va scăpa. Iar dacă nu va veni, o vor inventa, fiindcă nimeni nu poate trăi fără să moară măcar o singură dată de dor, apoi să renască din cenuşa acelei iubiri purtând stigmatul ei ca pe un trofeu, ca pe un certificat de maturitate.
Ca şi cei de la adunările alcoolicilor anonimi (sau dependenților de diverse lucruri care
Stapani ai contrariilor
Am scris timp de aproape patru ani un blog la care n-am avut decât vagi drepturi de administrator. Comentariile nu erau moderate, intrau de-a valma şi tot ce puteam eu să fac era să le şterg pe cele care mă agasau, nu erau la subiect, încercau sub o formă sau alta o reclamă gratuită, ori aveau un potenţial agresiv faţă de ceilalţi cititori care comentau. Pe cele care mă criticau, pe bună dreptate sau nu, nu le ştergeam niciodată.
Mai ales în perioada de pionierat, când mi se părea că mi-ar fi util să plec urechea şi să casc ochii la ce zice lumea,
Cuvant înainte
Toate începuturile mele au fost anevoioase. Mi-ar plăcea să am mai multă încredere în mine, dar lipsa aceasta e compensată uneori de încrederea pe care cei din jur mi-o acordă, nu știu nici eu de ce, și care mă obligă să mă mobilizez, să îmi pun papucii invers și să merg înainte, chiar și atunci când mi-ar veni să fac stânga-mprejur și să o rup la fugă îndărăt.
Blogul acesta este, de fapt, un proiect mai vechi al lui Dan, agentul meu literar și mai nou administratorul meu de site. Glumesc, desigur. Oricum, tot ceea ce se vede e munca lui, tot ceea
Recent Comments