Zgomotul și furia
Mă enervez ușor. Nu mi-ar plăcea să știu că-s considerată vreo certăreață, dar de obicei, când îmi vine să spun ceva, spun. Scurt și la obiect. Pe mine mă descarcă, pe ceilalți în schimb…
Spun ce gândesc în momentul acela de furie, de neputință, de exasperare. Mai târziu, când mă calmez și reevaluez situația, s-ar putea să-mi pară rău și să vreau să retractez. Scuzele și justificările îmi pot fi acceptate, ieșirile nervoase tolerate, dar vorbele… Vorbele rămân înșurubate, după caz, în inima, în sufletul sau în mintea celui căruia i le-am adresat. Și în privința asta rareori mai pot face ceva ca să îndrept lucrurile.
M-am
Ce-i mai bine pentru copil
E clar, clar, clar ca lumina zilei că un copil se naște din doi părinți și nu poate fi despărțit de niciunul dintre ei decât prin moarte. Și chiar și-așa, va continua să-i poarte spiritul, sângele, memoria.
Clar că un copil nu aparține de drept nimănui, chiar dacă legătura cu mama e mai specială, are un avans de nouă luni și e de netăgăduit că se simte altfel.
Sigur că orice tată își iubește copilul, dacă e întreg la minte și la suflet, o dragoste externalizata, ex-corporae, poate mai cerebrală și mai asumată chiar decât a mamei, care, și ea, dacă nu-i vătămată nici la cap și nici la
Recent Comments