Timpul din afara timpului
“Începem să murim de când ne naștem. A spus-o un poet, a justificat-o un filozof și-au dovedit-o niște savanți, iar strămoșii noștri au știut-o întotdeauna.”
Acestea fiind spuse, chiar dacă nu o conștientizăm în copilărie, poate nici în prima tinerețe, trăim sub presiunea timpului, a ticăitului unui ceas care ne măsoară implacabil destrămarea.
Atât de multe lucruri de făcut, atâtea dorințe de îndeplinit, atâta viață de trăit și atât de puțin timp.
Mai ales pentru ceea ce iubim, ca să nu mai zic pentru cei pe care îi iubim, timpul ni se pare mult prea scurt, în comparație cu cealaltă fracțiune, cea dedicată supraviețuirii, nevoilor
Love and marriage
Am auzit multe păreri, unele solid argumentate, că viaţa în doi te-ar depersonaliza. Că obişnuinţa de a gândi din perspectiva celuilalt ar ajunge în timp o a doua natură, potrivnică înclinaţiilor tale fireşti, opusă nevoilor şi năzuinţelor tale. Că viaţa ta s-ar împărţi în “înainte” şi “după”, iar “înainte” ar putea însemna o cu totul altă persoană, liberă, independentă, în timp ce “după” n-ai mai avea vlagă şi instincte proprii de supravieţuire. Că dragostea ar fi o boală, un dezechilibru funcţional din care, netratat la timp, ai putea ieşi stigmatizat pe veci, purtând în contorsionările şi răsucirile spiralei tale genetice o malformaţie pe care să o perpetuezi transmiţând-o
Recent Comments