Am fost odata, ca niciodata…
Poate că nu lumea e întoarsă cu fundul în sus, ci noi stăm răsturnați în ea ca niște gândaci gigantici, fluturându-ne spre un albastru infinit piciorușele nevolnice. Poate că lumea în care trăim se filtrează grotesc prin lentilele noastre șlefuite grosolan, iar de le-am schimba și ea, lumea, s-ar reflecta prin ele altfel, i-am descoperi uimiți o frumusețe nebănuită.
Poate că viața nu-i complicată, doar noi nu o pricepem, mintea noastră înghesuită și limitată ne ține prizonieri în întunecimea-i.
Trebuie să existe o noimă în toate, indiscutabil există. Dar, iaca poznă, suntem incapabili să o decelăm.
De fapt ne croim singuri straiele care ne incomodează, ne scriem singuri
Timpul iubirilor perfecte
Există o vreme pentru toate și adeseori suntem tentați să credem că ce nu se întâmplă la timpul potrivit, nu se mai întâmplă niciodată.
Când suntem foarte tineri plănuim fel de fel de lucruri și ne fixăm termene. Pe urmă începem să trăim și valurile vieții ne răstoarnă toate planurile. Mai către mijlocul existenței începem să aruncăm ocheade în urmă și ne încearcă regretele. Iar la sfârșit facem bilanțul și, indiferent de cum ne-au ieșit pasele, concluzionăm că viața a fost prea scurtă și a trecut prea repede, pe lângă și peste noi, ștergându-ne urmele.
Dacă nu ne jucăm în copilărie pe săturate, n-o să mai avem niciodată răgazul ori pofta. Dacă
Prima oara. Și ultima…
Țin minte perfect cum a fost “prima oară”.
“Prima zi din restul vieții mele” o pot descrie în cele mai mici amănunte. Un fel de a spune “prima”, fiindcă au fost mai multe, foarte multe, nu atât de multe cât să le confund între ele, să nu mi le pot aminti separat, pe fiecare-n parte.
Nici nu stau împreună, poate din cauza asta, că fiecare are sertărașul ei, memoria e ca un cloisonne fasonat, în ale cărui despărțituri păstrăm învelite în foițe gingașe tot ce avem mai de preț și care ne face să fim unici, speciali, diferiți.
Ultimele dăți, în schimb, le-am uitat. Și
Recent Comments