Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

This is what life is

Am mai scris despre cum anii tăi pari, cum îi numește Anda (și, coincidență sau nu, și anii mei cei mai proști cu putință au fost aceiași) pot fi pentru alții anii lor de aur, perioada lor cea mai glorioasă. Urmează un an impar și cu greu reușesc să mă delimitez de superstiție, ca să nu îl încarc încă de la început cu așteptări prea mari. Nerealiste. Să nu pun presiune pe el sau pe mine, totuna.

Habar nu am de ce în ultima vreme am ratat dorința magică de la trecerea dintre ani, cea care are obligația peremptorie de a se transforma în realitate. Puțin câte puțin, fragmentată în treisuteșaizecișicinci de

Continue Reading

Somewhere over the rainbow

curcubeu

Am trăit mai mult decât o jumătate de viață de om, şi nu pe jumătate de iepure şchiop. Am trăit printre oameni de soi şi de tot soiul. Oamenii nu se deosebesc prea tare între ei, chiar dacă un grad mai ridicat de educaţie, complicat inutil cu o doză mai mare decât ar fi absolut necesar de inteligenţă, face ca unii să se depărteze eroic de tentaţia satisfacerii nevoilor de bază, în favoarea dezvoltării personale. Care dezvoltare personală, mi se pare că abordată ca o disciplina şi studiată din cărţi, nu duce la o mai bună înţelegere a lumii şi a vieţii rămase netrăite.

Relaţiile lungi, cele pe

Continue Reading

Desolation comes upon the sky

Desolation

Unele lucruri le descopăr mai târziu. Nu sunt foarte conectată la trenduri. Apoi mi le însușesc, ca pe un fel de vestigii, tocite bine de alții și aruncate în uitare, din care nu mai rămâne uneori decât o patină.

Fiecare vacanță îți rămâne în amintire prin ceva anume, un feeling special. Vara asta m-am îndrăgostit din nou. De o carte care m-a făcut să plâng de necaz că s-a terminat prea curând, a aceleași Allende, pe care de când am descoperit-o o iau cu mine pe malul mării, încât nici n-o mai pot disocia de ideea de relaxare, de vuiet de valuri, de sentimentul de abandon

Continue Reading

In alb si negru

alb-negruÎn general, n-am memoria numerelor. Încurc datele mai ceva ca pisica bunicii ghemul de lână. N-am albume cu poze sortate pe ani, nici album cu pozele de la nuntă n-am. Amintirile mele stau aruncate de-a valma într-un sertăraș al memoriei, unde n-am niciodată timp sau chef să fac ordine, să le aranjez cronologic. Din când în când mai dau peste câte o mărturie că au existat și vremuri mai bune, devin nostalgic-amară și nu știu cum să scap de ea cât mai repede. Îmi face rău să mă văd alături de oameni care, din varii motive, nu-mi mai stau alături. Sau, dacă îmi stau, nu mai sunt

Continue Reading