Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Nimic nu ma starneste mai tare decat resemnarea

supertocuriCunosc oameni care se mint încontinuu. Printre cele mai răspândite minciuni sunt: nu-i vina mea, eu am făcut tot ce-a depins de mine, soarta e de vină, prea târziu ca să mai pot schimba ceva.
Scuze. Justificări. Mistificări.
Le știu, am jonglat cu ele și cât timp le-am putut susține a fost bine.
Adevărul este că sunt un circar ratat. De câte ori am încercat să păcălesc (inclusiv pe mine) am fost scoasă din arenă în huiduieli.
Șansa pe care mi-am acordat-o, fiindcă altfel nu s-a putut, a fost asumarea.
Când ceva nu merge, știu că e numai vina mea. Când ceva nu-mi iese, știu sigur că n-am făcut

Continue Reading

Ca o stanca pe ape

Aud îndemnul ăsta: “Trăieşte-ţi viaţa!” de când mă ştiu.
De-a lungul (şi de-a latul) timpului a îmbrăcat multe forme:
“Trăieşte-ţi copilăria!”, când aproape că nu ştiam să mă joc cu jucării, doar cu creioane şi cărţi.
Adolescenţa, când aproape că nu ieşeam din casă, ca un huhurez.
Tinereţea, când mă perpeleam că n-am să fiu o mamă tânără cu o gaşcă întreagă de plozi pe care să-i spăl, să-i adun în jurul mesei şi să-i cert că în loc să mănânce se joacă, să-i învăţ tot ce ştiu şi să mai învăţ şi de la ei ce n-am apucat până atunci, să-i cătănesc să facă sport, să deprindă limbi străine, să le destup minţile, să-i plimb, să vadă

Continue Reading