Criza maturitatii sau “Nu te imbata la schimbarea prefixului!”
Prima beție cruntă din viața mea s-a petrecut la aniversarea de treizeci de ani a unei prietene. Mă așteptase până noaptea târziu, să ciocnim împreună un pahar de șampanie. Care s-a transformat în două. În trei. Toată sticla și ce-am mai găsit ulterior prin cămară.
Cu fiecare dușcă ea era tot mai convinsă că viața i se va curma începând cu zorii zilei “treizeci plus una”. Eu, mai tânără cu câteva primăveri, doar îi țineam isonul. Ne-am despărțit pe multe cărări cu promisiunea că următoarea mahmureală ne-o vom petrece când voi fi ajuns și eu în pragul fatal.
De împlinit treizeci de ani, firește, am împlinit,
Happy Birthday to Me!
… and may all my dreams and wishes come true.
Anul acesta m-am pomenit, încă de la începutul lui, fără dorinţe. Aşa, dintr-o dată, am realizat, nu că nu mi-ar mai trebui nimic, sau că mi-aş fi bifat toate targetele, dar că nu mai simt nevoia să mi le ordonez, fie şi mental, pe o listă de priorităţi.
Mi-aduc aminte că şampania, cu toate bulele ei (plus artificiile şi uralele cu care speram să-i băgăm Anului Nou minţile în cap, să nu se pună cu noi ca şi anteriorul) reuşiseră să mă euforizeze suficient cât să nu-mi mai pese de nimic. Totuşi m-am străduit să găsesc o dorinţă, să
Recent Comments