Ce mai citim iarna asta?
Memoria întunecată. Sacul fără fund întemnițat în cea mai ascunsă dependință a subconștientului. Dacă n-ar exista visele, premonițiile, sentimentul de deja vu care ne stăpânește uneori, în cele mai stranii momente ale stărilor noastre de veghe, aproape că n-am crede că e posibil ca ea să existe. Și totuși nimic nu se pierde, totul rămâne înscris, scrijelit, amprentat în creierul nostru care, ca un burete, reține tot: imagini, sunete, senzații. Cât de departe poate merge înapoi această memorie, ar fi interesat de știut. Câte vieți dinapoia celei pe care o trăim în prezent?
Imbecilitate tranzitorie sau limerence?
Cel de-al doilea termen sună mai bine, dar nefiind
Unde se termina dragostea
Spunea Aurora Liiceanu odată… mi-a rămas în minte, fiindcă m-a și amuzat, m-a și întristat: toate domnișoarele acelea care bat bulevardele, cluburile, care apar la televizor în tot felul de emisiuni inepte, fluturându-și silicoanele și țuguindu-și botoxul, n-au nici ele, cum nici fetele simple, de la țară (sau de la oraș, totuna) alt gând, decât să se mărite. Să-și găsească, nu marea dragoste, că toate știu (știm) că ăsta e un vis frumos și trecător, cât un bărbat care să le ia sub aripa lui protectoare, un om de treabă, serios, de familie, pe care să-l aștepte cu masa pusă, căruia să-i nască un copil – poate
Recent Comments