Luchi
Nu mă duceam niciodată la bibliotecă să caut o carte. Mă duceam să descopăr cărți.
Acum nu mai știu cum se procedează, probabil totul e informatizat. Poate că nici nu mai trebuie să cauți printre sute de volume, zeci de rafturi șubrede, să inhalezi praful înecăcios care te face să tușești pe înfundate, să calci cu băgare de seamă să nu scârțâie parchetul, să nu te șșș-ie ori să nu se uite la tine cu reproș, peste rama ochelarilor, vreun căutător de comori ca și tine, doar mult mai vârstnic și mai impozant, pe care-l bănuiești coborât direct de la vreo catedră de literatură.
Nici nu știu
Sus, in dreapta, ziua, luna si anul…
Știu că mi-așteptam rândul la spălătoria auto și mă plictiseam de moarte, când mi-a venit ideea să scriu ceva. Eu am fost “jurnalistă” de când mă știu, adică am ținut câte un jurnal, mai mult sau mai puțin secret. După ce m-am mutat “la casa mea” însă, n-am mai simțit atât de acut nevoia să mă descarc în felul ăsta. Plus că ar fi fost și cam aiurea să încep să ascund lucruri și, oricum, nu-s prea bună la de-a v-ați ascunselea. Odată am ascuns niște bani între filele unei cărți din bibliotecă. Fără un scop precis: doar așa, să uit de ei și să mă bucur
Recent Comments