Cea mai frumoasa
Am întâlnit cea mai frumoasă definiție a artei.
Nu e ca și cum n-aș fi știut, dar se-ntâmplă să porți în tine cuvintele și ele să nu prindă sens până când altcineva nu le spune în locul tău. De data aceasta s-a întâmplat ca Muriel Barbery să le scrie.
Mă lupt cu cartea ei de câteva luni. Nu reușesc să o termin și uneori trec săptămâni la rând până ajung să întorc pagina. Pot să mărturisesc că nici nu mai știu de unde am pornit, am pierdut de mult șirul poveștii. Mă hotărâsem chiar să o iau de la capăt, când mi-am dat seama că nu așa o voi
Toscanini
Nu-mi place să aștept. Uneori întârzii intenționat, doar ca să pot urmări de departe, de la distanță, micul ritual de răbdare al celuilalt. Eu, răbdare n-am. Mă plimb în sus și-n jos. Privesc la ceas. La oameni. Număr în gând tot ce poate fi cuantificat: tramvaie, autoturisme cu număr cu soț, fără soț, băieți și fete. Uluci de gard. Câini cu lesă și câini vagabonzi.
Aștept și-mi trec prin gând diverse. Un capăt al străzii dă fix în pronaosul bisericii din cartier, o construcție ciudată, cu o cupolă în mai multe ape.
Un ditamai
Recent Comments