Inca mai cred
Mi-am dorit lucruri simple și aparent la îndemâna oricui, iar planurile mele de viață nu s-au bazat pe strategii complicate. Am căutat echilibrul și mi-am desenat dinainte drumul drept, pe care l-am înnobilat, grație înclinațiilor mele de artist naiv, cu idealuri fanteziste, îngreunându-mi singură parcursul.
S-a dovedit că cel mai complicat este să refuzi compromisul, scurtătura, potul plătit pentru ușile care se deschid prin efracție. Aceleași uși pentru descuierea cărora eu a trebuit să-mi însușesc abilități de lăcătuș, să muncesc din greu ca să le pricep mecanismul interior, ori să le fabric singură cheile potrivite. Nu știi niciodată ce se poate ascunde, însă, în spatele unei uși ferecate, iar faptul că
Casa noastră
Am crescut într-o casă cu multe fete. Am prins cea mai grea și mai urâtă perioadă, când toți ne îmbrăcam la fel, miroseam a același parfum-deodorant, ne încolonam la fel la cozi, la capătul cărora aveam să aflăm de fapt “ce se dă”. După ore și ore de așteptare, dacă aveam noroc, ne întorceam cu ceva acasă: cu un pantof roșu și unul verde, Guban, cum am pățit-o odată. Ce mai conta că n-aveai la ce-ți asorta o pereche de pantofi verzi? Verdele era noul negru: se potrivea cu orice: cu orice croi și culoare de mantou, din sutele identice care defilau pe stradă.
Să fii în
Recent Comments