„Sunt nebună, nu-i așa, domnule? Nu pe cât s-ar crede.”
Cinismul este de obicei plasat în antiteză cu naivitatea, cu inocența. Când spui despre cineva că este cinic, îl cataloghezi drept insensibil, lipsit de empatie, dur, sfidător.
Cinismul de fapt și de drept este o doctrină care nu are nimic infam în ceea ce propovăduiește : o viață dincolo de normele impuse cu de-a sila de societate și care ne împiedică de a fi autentici. O reîntoarcere la simplitatea care, împinsă la extrem, poate duce către primitivism. Fără volănașe și danteluțe, fără ochi dați peste cap, fără false pudibonderii va să zică.
Cinismul nu e recomandat, dar parcă nici drăgălășenia în exces.
Și totuși îi prefer pe cinici, la o adică. Mi se par mai realiști,
Forever young
Dacă există o sintagmă care mă scoate din sărite (și nu doar la cei vârstnici, și la cei din categoria mea de viață) este: “Tineretul din ziua de azi”, rostită nu cu admirație, nicidecum.
De parcă tinerețea ar fi pentru umanitate un fel de lenjerie schimbată zilnic, odată cu dușul de seară (sau de dimineață). Sau de parcă vremea tinereții fiecăruia n-ar fi stat într-o antiteză maximă cu maturitatea altora, la fel de amnezici cum ne arătăm noi a fi acum.
Am dat “delete” propriei noastre superficialități juvenile și-am rămas în schimb cu ipocrizia. Pe-asta nu ne-o poate lua nimeni, nici măcar anii, mulți, puțini, pe care i-am trăit. Ipocrizia și autosuficiența.
De pildă,
Recent Comments