De maine, de luni…
Ne luăm mereu avânt să ne împlinim măcar un strop, cât un fir de neghină, destinul, ceea ce ne-a fost cu adevărat menit. Prea puţini dintre noi pot sta drept dinaintea conştiinţei lor şi să-şi spună privindu-se adânc în suflet: ăsta-s eu, cel adevărat, cel întreg, aşa cum am fost lăsat, fără măşti, fără fard, fără schimonoseli. Încercările disperate de a ne potrivi după chipul şi asemănarea celor între care, de voie ori de nevoie, trebuie să ne găsim şi noi un loc, ne transformă în nişte clone bezmetice. Căutăm fericirea în alţii, la alţii. Şi-n ceas de mare amărăciune şi adevăr ne promitem: “de mâine, de luni…”
Niciodată de azi, de
Somewhere over the rainbow
Am trăit mai mult decât o jumătate de viață de om, şi nu pe jumătate de iepure şchiop. Am trăit printre oameni de soi şi de tot soiul. Oamenii nu se deosebesc prea tare între ei, chiar dacă un grad mai ridicat de educaţie, complicat inutil cu o doză mai mare decât ar fi absolut necesar de inteligenţă, face ca unii să se depărteze eroic de tentaţia satisfacerii nevoilor de bază, în favoarea dezvoltării personale. Care dezvoltare personală, mi se pare că abordată ca o disciplina şi studiată din cărţi, nu duce la o mai bună înţelegere a lumii şi a vieţii rămase netrăite.
Relaţiile lungi, cele pe
Roşu. Sec
Puse toate laolaltă, s-ar putea să dea pe dinafară și totuși rămâne senzația unui gol pe care nu-l pot umple nici bucuriile, nici necazurile, nici ratele la bancă și nici copiii.
Poate că ei nici n-ar trebui aduși în discuție, când ați hotărât voi să va legați soarta, unul de-a celuilalt, ei nu existau nici în faza de proiect. Dar cum ai putea să-i excluzi? Iar pentru ei asta-i starea de normalitate, nu cunosc altceva. Tu cunoști și știi că nu așa ar trebui să fie, că e normal să existe certuri, neînțelegeri, dar nu și indiferență, nu și amărăciune, nu și starea asta perpetuă de nemulțumire.
Ai cunoscut pe altcineva și
Ce-i mai bine pentru copil
E clar, clar, clar ca lumina zilei că un copil se naște din doi părinți și nu poate fi despărțit de niciunul dintre ei decât prin moarte. Și chiar și-așa, va continua să-i poarte spiritul, sângele, memoria.
Clar că un copil nu aparține de drept nimănui, chiar dacă legătura cu mama e mai specială, are un avans de nouă luni și e de netăgăduit că se simte altfel.
Sigur că orice tată își iubește copilul, dacă e întreg la minte și la suflet, o dragoste externalizata, ex-corporae, poate mai cerebrală și mai asumată chiar decât a mamei, care, și ea, dacă nu-i vătămată nici la cap și nici la
Recent Comments