Acolo, departe…
Totdeauna am admirat familiile mari, am citit și răscitit odiseea clanului Whiteoak, saga familiei Forsyte. Îmi plac scenele de familie din filmele americane, tradițiile lor, când se adună, se înghesuie în jurul mesei, își trec din mână în mână platourile, ciocnesc, țin toasturi. Sunt imagini care mi-au rămas în amintire și din copilăria mea.
Nu cred că-i de-ajuns familia restrânsă, ca să te simți cu adevărat ocrotit, în siguranță, parte a unui întreg. Mi se pare atât de important să îți știi istoria personală, la fel de important cum este să-ți cunoști istoria neamului sau să ai cunoștințe elementare despre religia căreia îi aparții. Să crești cu bunici,
Timpul iubirilor perfecte
Există o vreme pentru toate și adeseori suntem tentați să credem că ce nu se întâmplă la timpul potrivit, nu se mai întâmplă niciodată.
Când suntem foarte tineri plănuim fel de fel de lucruri și ne fixăm termene. Pe urmă începem să trăim și valurile vieții ne răstoarnă toate planurile. Mai către mijlocul existenței începem să aruncăm ocheade în urmă și ne încearcă regretele. Iar la sfârșit facem bilanțul și, indiferent de cum ne-au ieșit pasele, concluzionăm că viața a fost prea scurtă și a trecut prea repede, pe lângă și peste noi, ștergându-ne urmele.
Dacă nu ne jucăm în copilărie pe săturate, n-o să mai avem niciodată răgazul ori pofta. Dacă
Nostalgia
Tot ce ni s-a întâmplat bun vreodată, s-a petrecut în trecut.
Copilărie, adolescență, prima tinerețe.
Atunci am fost cu adevărat liberi. Fericiți.
Dacă ne-ar fi întrebat cineva atunci, desigur altul ar fi fost răspunsul. Depindeam financiar de părinți. Trebuia să cerem voie pentru orice. Iar dragostea era îngrozitor de complicată. Viața era uneori de-a dreptul greu de suportat.
De-abia așteptam să creștem mari. Să ni se permită să luăm propriile noastre decizii. Să plecăm și să revenim când ne tună.
Și-odată ieșiți din timp, tot ce ne dorim, ce ne alină, ce ne încarcă și ne mângâie e să ne întoarcem în
Hey, you!
“…out there in the cold
Getting lonely, getting old, can you feel me?”
Am ajuns la concluzia că mare parte din relaţiile mele “de-o viaţă” au rezistat în timp, nu fiindcă mi-ar fi plăcut extraordinar de mult cum au evoluat persoanele respective, ce-au devenit ele, cât pentru că eu le-am înregistrat în memoria mea afectivă în cea mai bună, mai pură, mai inocentă versiune a lor: cea din copilărie sau din adolescenţă.
Într-un fel absurd şi irevelant îmi iubesc prietenii fiindcă am crescut împreună, iar când îmi fac câte-o nefăcută mă gândesc la ei ca la copiii care-am fost şi-i iert pentru
Fericirea ne face anoști
Am avut o copilărie frumoasă, fiindcă așa a fost să fie, să am un tată extraordinar. Avea 41 de ani când m-am născut și nu trebuie s-o mai spun eu acum, că pentru cineva născut în 1929, 41 de ani era o vârstă. Mă uit acum la mine și la cei de-un leat cu mine și nu văd maturitatea și înțelepciunea celor care și-au trăit copilăria în lipsuri și chinuri, în timpul războiului, adolescența în perioada tulbure de reconstrucție și tinerețea în ritm de marș forțat. La 40 de ani ei erau bătrâni și la minte și în ridurile de pe frunte.
Tatăl meu a știut să-și
Cartile care ne-au facut oameni
M-am prins în leapșă, deși nu-mi place. La alergat n-am fost bună niciodată. Dar mi-am zis că o să fie ușor, o leapșă virtuală nu cere abilități de atlet, doar îți pune mintea la contribuție.
“Numește 10 cărți” suna provocarea și am acceptat-o. Am făcut o listă sumară și evident nedreaptă, care spune câte ceva despre mine, totuși.
Unii au refuzat-o, pe motiv că “nu pot alege”, că “toate cărțile…”, că “fiecare în parte…”, că “e o prostie”. Normal că e greu să alegi și că lista e vie, se schimbă de la un moment la altul, în funcție și de starea de spirit. Normal că, obligat să te
La margine de București
De câte ori mă întorc pe strada pe care am crescut trăiesc aceeași senzație, pe care trebuie să fi trăit-o Gulliver ajuns în Lilliput. Simt că invadez cu călcătura mea uriașă un univers delicat, perfect conservat într-o buclă a timpului: vremea copilăriei mele.
Este inexplicabil, fiindcă locurile s-au schimbat mult, s-au ridicat în unele locuri vile cochete, cu cel puțin un nivel mai înalte decât fostele căsuțe de mahala bucureșteană și care domină acum peisajul aproape gata prefăcut în “cartier rezidential”.
Eu am crescut “la margine de mahala” și nu mi-e rușine s-o recunosc, dimpotrivă. Era un univers patriarhal acolo, cu totul special, evocat splendid, nostalgic, de cântecele lui
Recent Comments