Bataia (nu) e rupta din Rai
Chiar dacă subiectul este aproape desumflat acum, după ce s-au spus și s-au scris atâtea pe marginea lui, vin și eu, mai pe la spartul târgului, să comentez: justifică bătaia coronița de lauri de pe fruntea unui copil? Medalia de aur obținută cu pumni, palme și înjurături strălucește mai tare?
Orice reușită, indiferent că e sportivă, academică sau într-un plan intim, personal și e dobândită cu umilințe, mai poate ea naște bucurie, satisfacție?
Chiar trebuie ca o forță exterioară să ne împingă limitele dincolo de puterea noastră de a ne mobiliza, ca să ne atingem potențialul maxim?
Chiar să nu fie posibil pasul înainte fără șutul în fund primit de
Pune mana si-nvata!
Am urmărit nu demult o emisiune TV pe eterna temă a școlii românești, între ridicol și sublim, în care invitatele (femei și mame) nu reușeau să cadă de acord ce fel de reformă ar aplica sistemului, în situația ipotetică și destul de improbabilă că ar fi devenit în viitorul apropiat ministru al educației. (Spun “destul de” fiindcă este evident pentru toată lumea, sper și cred, că România este țara tuturor posibilităților din punctul acesta de vedere).
Una dintre ele pleda pentru un învățământ de masă. Cealaltă, pentru elite.
Prima considera că școala trebuie să fie accesibilă tuturor.
Cealaltă, că nu toți trebuie să ne îngropăm sub
Cei mai frumosi (sau mai urati) ani
Răsfoind un blog care mi-e foarte drag, cel al Prințesei, mi-a venit o idee: ce-ar fi să caut eu în arhivă (impresionantă, by the way), să văd cum a încheiat ea cel mai urât an din viața mea. Curiozități de pisică (se zice că mai toate își găsesc sfârșitul așa).
Și ce să vezi, Prințesa a avut un 2009 de poveste. Chiar cred că de fapt în 2009 s-au pus bazele Regatului.
Nicio surpriză: în timp ce tu plângi în pumni, plângi cu vorbe, ca o babă, într-un alt colț de lume, sau la doi pași de tine, alții țopăie de
Recent Comments