Acolo, departe…
Totdeauna am admirat familiile mari, am citit și răscitit odiseea clanului Whiteoak, saga familiei Forsyte. Îmi plac scenele de familie din filmele americane, tradițiile lor, când se adună, se înghesuie în jurul mesei, își trec din mână în mână platourile, ciocnesc, țin toasturi. Sunt imagini care mi-au rămas în amintire și din copilăria mea.
Nu cred că-i de-ajuns familia restrânsă, ca să te simți cu adevărat ocrotit, în siguranță, parte a unui întreg. Mi se pare atât de important să îți știi istoria personală, la fel de important cum este să-ți cunoști istoria neamului sau să ai cunoștințe elementare despre religia căreia îi aparții. Să crești cu bunici,
Acolo, departe
Patruzeci și cinci de ani de comunism și-au lăsat amprenta. De un sfert de secol s-au deschis granițele, dar noi tot ne gândim că “afara” e mai bine. Markerul reușitei în viață este să-ți croiești o altă soartă, cum spune și imnul nostru, dar nu aici, ci oriunde în altă parte.
Și nu zic că-i complet greșit. Că e vorba de studii, de un schimb de experiență, pur și simplu de o călătorie până la capătul lumii, n-are cum să-ți strice.
Dar când vine vorba de a te stabili, a te așeza, a te rostui, îmi vine în minte o întrebare:
Recent Comments