Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

All alone

alone
O migrenă nu-i migrenă fără fotofobie. Depresia, fără alcool. Și o criză sufletească, fără singurătate.
Dacă nu reușesc să mă abțin până apune cu totul soarele, măcar îmi trag o pătură peste cap. Pădurea (sau ce-o mai fi rămas din ea) e la doi pași de casă, dar în casă, între patru pereți cu ferestrele blocate și ușile baricadate, sentimentul de siguranță se instalează mult mai rapid decât în aer liber.
O fi orgoliu, o fi ambiție, încăpățânare, dar nu-mi place, nu suport să mă lamentez în fața nimănui. Nu înseamnă că n-am făcut-o vreodată, dar sentimentul copleșitor de fiasco, de nereușită care i-a urmat, a acoperit drama

Continue Reading

Criza maturitatii sau “Nu te imbata la schimbarea prefixului!”

in-love-again
Prima beție cruntă din viața mea s-a petrecut la aniversarea de treizeci de ani a unei prietene. Mă așteptase până noaptea târziu, să ciocnim împreună un pahar de șampanie. Care s-a transformat în două. În trei. Toată sticla și ce-am mai găsit ulterior prin cămară.

Cu fiecare dușcă ea era tot mai convinsă că viața i se va curma începând cu zorii zilei “treizeci plus una”. Eu, mai tânără cu câteva primăveri, doar îi țineam isonul. Ne-am despărțit pe multe cărări cu promisiunea că următoarea mahmureală ne-o vom petrece când voi fi ajuns și eu în pragul fatal.

De împlinit treizeci de ani, firește, am împlinit,

Continue Reading

Este simplu sa fii fericit, dar este greu sa fii simplu

big_smile
Sunt veșnic nemulțumită de mine. Recunosc. Știu mereu că aș fi putut mai mult și mai bine. Mă las deturnată de tot felul de nimicuri, care într-un mod aberant și exasperant ajung să conteze pentru câteva clipe (pot fi ore, zile, chiar ani) enorm pentru mine și să mă determine să las totul baltă și să-mi pierd concentrarea. Apoi mi se ia pâcla de pe creier și ceața de pe ochi și nu mă mai înțeleg nici eu, pe mine, de ce, cum, ce mi s-a întâmplat. Revin și fac ceea ce trebuia făcut de la bun început, îmi blestem năravul, mă simt descurajată de timpul pierdut, cad în depresii

Continue Reading

Confession of a Workaholic

workaholicZilele trecute mă gândeam că nu știu să existe om pe lumea asta, mai nemulțumit de el însuși decât sunt eu. Atât de nemulțumită, încât și laudele mă indispun, și vorbele bune. Parcă nu m-aș strădui suficient să mă autodesființez, există încă persoane care au impresia că lumea îmi stă la picioare, sau, dacă nu-mi stă, ar trebui. Ei, uite că, după mine, n-ar trebui deloc să fie așa.
Mi se pare foarte curios că exact cei care-mi sunt mai apropiați și-ar trebui să aprecieze altfel caznele mele, tocmai ei au impresia că nu fac destul. Că nu mă “înfig” mai tare, mai exact.
Ideea este că de zbătut

Continue Reading