Marilena Guduleasa

Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă…. Poate că îmi scriu chiar mie. (Antoine de Saint Exupery)

Even if I lose…

brave2Nu sunt o fire conflictuală. Chiar dacă am evoluat în timp de la stadiul de zână la cel de prinţesă războinică, prefer de un milion de ori calea diplomaţiei şi chiar dacă îmi ascund vulnerabilitatea sub măşti fioroase şi pun paveze, între mine şi lume, scuturi din materiale dure, impenetrabile, jur pe purpura inimii că ele sunt doar pentru intimidare.

Când largul care mi-ar permite să mă mişc în voie devine sufocant de strâmt, atunci, vorba poetului, prefer să mă apropii de pietre şi să tac, să-mi inec cuvintele într-o Mare Mută. Prefer să par absentă, să joc la cacealma cartea ipocriziei, chiar să trec drept naivă, decât

Continue Reading

Meseria de parinte: se invata sau se fura?

Eu nu mai am copil mic. Am trecut de foarte tânără prin toate etapele creșterii și educării copiilor, mai întâi cu nepoții mei, apoi, când eram ceva mai coaptă, cu fiica mea. Am avut avantajul de a cerne greșelile făcute de ceilalți părinți din familie, astfel încât în ciur să rămână doar cele bune, demne de urmat și de transmis mai departe.

Evident, nu toți  au fost la fel, chiar dacă au avut niscai gene comune. Unii au învățat să vorbească mai repede, alții mai târziu. Unii au fost mai supuși, alții mai rebeli. Unii au știut exact ce vor, alții și-au găsit drumul mai greu. În mod cert, de la o generație la alta s-a înregistrat o creștere pozitivă.

Încrederea în

Continue Reading

Show me yours and I’ll show you mine

biroul

Slavă Cerului, s-a-ncheiat campania electorală, mi-am zis. Eram mândră de mine că am izbutit până la capăt, până în ultimul ceas, să-mi țin firea și să nu scot pe nimeni din lista mea de “prieteni”, doar fiindcă are, vezi, Doamne, niște convingeri politice la care eu nu mă raliez.

S-o spun pe-aia dreaptă, nu dau doi bani pe convingerile politice ale nimănui. Convingeri politice au avut cei care-au înfundat pușcăriile comuniste, care au fost torturați la propriu, schingiuiți, prigoniți și care totuși au răzbit cu idealurile intacte până la căderea regimului care i-a întemnițat.

Ce desuet pare acum să te sacrifici pentru o idee! De ce să te sacrifici, bre, când poți s-o

Continue Reading

Ce-i mai bine pentru copil

divortE clar, clar, clar ca lumina zilei că un copil se naște din doi părinți și nu poate fi despărțit de niciunul dintre ei decât prin moarte. Și chiar și-așa, va continua să-i poarte spiritul, sângele, memoria.
Clar că un copil nu aparține de drept nimănui, chiar dacă legătura cu mama e mai specială, are un avans de nouă luni și e de netăgăduit că se simte altfel.
Sigur că orice tată își iubește copilul, dacă e întreg la minte și la suflet, o dragoste externalizata, ex-corporae, poate mai cerebrală și mai asumată chiar decât a mamei, care, și ea, dacă nu-i vătămată nici la cap și nici la

Continue Reading