Suntem mult mai inapti acum sa traim intr-un cuplu
Suntem mult mai inapți acum să trăim într-un cuplu. Justificările cel mai des întâlnite în ultima vreme sunt: mai bine singur, all by myself, decât singur în doi. Mai bine divorțat, decât într-un cuplu compromis iremediabil prin lipsa de comunicare. Mai bine și mai frumos sunt crescuți niște copii de un părinte singur, dar fericit, decât de doi părinți care se simt, în cel mai bun caz, mizerabil împreună. (În cel mai rău caz se urăsc). Admitem în cor că nu suntem făcuți să trăim solitar, apoi constatăm cu amărăciune că nici monogamia nu ne este înscrisă în gene. De multe ori o singură experiență ne este de-ajuns
Sexul dupa divort
Sursa foto: Malika Favre
Foștii parteneri, fie că au fost căsătoriți sau doar cuplați o vreme care, în termeni specifici, se poate numi îndelungată, pur și simplu nu suportă ideea că unul din ei va face la un moment dat sex cu altcineva. Ce-i mai amuzant, că nici chiar atunci când mărul discordiei (din care le-a rămas o bucățică în gât) a fost taman adulterul, ei tot nu sunt pregătiți să facă față, nici măcar mental, filmului în care un altul (sau o alta) va fi beneficiarul prestațiilor amoroase ale vechiului tovarăș de așternut.
Nu cunosc prea multe persoane altruiste, care să
Ce-i mai bine pentru copil
E clar, clar, clar ca lumina zilei că un copil se naște din doi părinți și nu poate fi despărțit de niciunul dintre ei decât prin moarte. Și chiar și-așa, va continua să-i poarte spiritul, sângele, memoria.
Clar că un copil nu aparține de drept nimănui, chiar dacă legătura cu mama e mai specială, are un avans de nouă luni și e de netăgăduit că se simte altfel.
Sigur că orice tată își iubește copilul, dacă e întreg la minte și la suflet, o dragoste externalizata, ex-corporae, poate mai cerebrală și mai asumată chiar decât a mamei, care, și ea, dacă nu-i vătămată nici la cap și nici la
Unde se termina dragostea
Spunea Aurora Liiceanu odată… mi-a rămas în minte, fiindcă m-a și amuzat, m-a și întristat: toate domnișoarele acelea care bat bulevardele, cluburile, care apar la televizor în tot felul de emisiuni inepte, fluturându-și silicoanele și țuguindu-și botoxul, n-au nici ele, cum nici fetele simple, de la țară (sau de la oraș, totuna) alt gând, decât să se mărite. Să-și găsească, nu marea dragoste, că toate știu (știm) că ăsta e un vis frumos și trecător, cât un bărbat care să le ia sub aripa lui protectoare, un om de treabă, serios, de familie, pe care să-l aștepte cu masa pusă, căruia să-i nască un copil – poate
Divortul nu dureaza trei ani
Am cunoscut destule cupluri care, deşi despărţite sentimental, legal, moral, cum vreţi s-o luaţi, au continuat ani la rând să stea împreună, uneori sub acelaşi acoperiş, alteori la zeci de kilometri distanţă, fără să aibă totuşi zvâcul acela de-a o apuca pe un drum nebătătorit. Până la urmă au făcut-o, dar nu din proprie voinţă, cât împinşi de absurdul situaţiei.
Nu-i mereu vorba despre curaj, uneori separarea tergiversează din motive obiective: nu-ţi poţi lua tăgârţa-n spate aşa, oricum, mai ales când ai şi copii. Iar alteori (de cele mai multe ori) tergiversează divorţul în sine: ba nu se prezintă una din părţi, ba cere amânare, ba una s-au înţeles acasă în
Cand se despart bunicii
Mă gândisem să scriu cronica unui divorț anunțat subtil de vreo câțiva ani, dar despre care cei implicați nu vorbesc, în virtutea aceleași discreții, iar cei care vorbesc o fac ca și cum n-ar fi trecut pe-acolo și n-ar fi observat ce se întâmplă.
M-am răzgândit, las divorțul, care e până la urmă un deznodământ, și o iau cum se ia, cu începutul.
Cam toate poveștile care urmează își au sorgintea în anii când fetele cuminți și de familie bună aveau două opțiuni la terminarea liceului: facultatea sau măritișul. Cum facultăți erau puține, locurile limitate și concurența acerbă, cu adevărat viabilă rămânea a două opțiune.
Mamele și bunicile noastre s-au căsătorit
Recent Comments