Timpul din afara timpului
“Începem să murim de când ne naștem. A spus-o un poet, a justificat-o un filozof și-au dovedit-o niște savanți, iar strămoșii noștri au știut-o întotdeauna.”
Acestea fiind spuse, chiar dacă nu o conștientizăm în copilărie, poate nici în prima tinerețe, trăim sub presiunea timpului, a ticăitului unui ceas care ne măsoară implacabil destrămarea.
Atât de multe lucruri de făcut, atâtea dorințe de îndeplinit, atâta viață de trăit și atât de puțin timp.
Mai ales pentru ceea ce iubim, ca să nu mai zic pentru cei pe care îi iubim, timpul ni se pare mult prea scurt, în comparație cu cealaltă fracțiune, cea dedicată supraviețuirii, nevoilor
N-am sa invat niciodata…
Să spun un “Nu” categoric atunci când mi se cere o favoare, un serviciu care îmi cheltuiește timp, energie și suflet fără să îmi aducă în timp nicio mulțumire, niciun avantaj.
Să îmi revendic un drept, fie el câștigat sau moștenit.
Să aștept ca lucrurile să se întâmple fără ca eu să le grăbesc, să le întârzii sau chiar să încerc să le stopez evoluția din fașă.
Să ignor voit jumătatea goală a paharului.
Să mă încred pe deplin în oameni sau în mine.
Să economisesc bani.
Să nu îmi mai creez permanent scenarii alternative care să mă zăpăcească și să mă concentrez în schimb asupra unui singur plan esențial “A”.
Să nu mai sap îndârjit
Recent Comments