Sus, in dreapta, ziua, luna si anul…
Știu că mi-așteptam rândul la spălătoria auto și mă plictiseam de moarte, când mi-a venit ideea să scriu ceva. Eu am fost “jurnalistă” de când mă știu, adică am ținut câte un jurnal, mai mult sau mai puțin secret. După ce m-am mutat “la casa mea” însă, n-am mai simțit atât de acut nevoia să mă descarc în felul ăsta. Plus că ar fi fost și cam aiurea să încep să ascund lucruri și, oricum, nu-s prea bună la de-a v-ați ascunselea. Odată am ascuns niște bani între filele unei cărți din bibliotecă. Fără un scop precis: doar așa, să uit de ei și să mă bucur
Cartea sau filmul?
Viața și o conjunctură fericită m-au adus o dată, o singură dată (genul acesta de întâmplări fac parte din categoria miracolelor, iar miracolele pot fi ușor identificate de coincidențe prin faptul că nu se repetă și nu sunt întâmplătoare) față în față cu un personaj cu aură de legendă pentru mine: Tudor Caranfil.
Întâlnirea s-a produs la un eveniment care ar fi putut fi catalogat drept monden, fie și fiindcă puteai pleca de-acolo cu niște selfie-uri mortale cu vedete.
Faptul că un guru al cinematografiei acceptă să schimbe câteva impresii cu o admiratoare a sa, care nu se declară cinefilă, dimpotrivă, recunoaște că mai întâi
Recent Comments